Pe urmele datinilor
Numărul 47, 12-18 dec. 2017 » La început a fost cuvântul...
Cum este firesc, în luna finalului de an capătă o circulație mai mare cuvintele care scot în evidență specificul perioadei sub cele mai diverse unghiuri de abordare. De exemplu, auzim frecvent substantivul „datini”. Numai că, îl auzim și îl vedem scris deseori în „combinație” și cu „obiceiuri”. Acel „și” ne arată că ar fi vorba despre doi termeni diferiți. Or, nu este deloc așa: un sinonim al „datinii” este… „obiceiul”.
Când nu se ține seama de proprietățile multiple ale unor cuvinte, se ajunge la formule pleonastice neplăcute. Astfel, într-o emisiune de televiziune s-a afirmat că „deprinderile antreprenoriale arată că ori de câte ori se ia în considerare caracterul repetitiv al unor operațiuni financiare, astfel de comportamente devin o obișnuință”. Dacă recurgem la o analiză, fie și numai sumară, constatăm că „operațiunile cu caracter repetitiv” nu înseamnă altceva decât o expresie a „deprinderilor”, după cum ceea ce „devine o obișnuință” se înscrie, neapărat, în categoria „deprinderilor”.
La fel de neinspirată a fost și o formulare dintr-un săptămânal cu profil economic: „Obiceiul pământului se transformă într-o cutumă atunci când sunt în vigoare legile nescrise ale obișnuitului «bătut palma»”. Însăși noțiunea de „cutumă” este echivalentul „obiceiului pământului”, iar „bătutul palmei”, respectiv înțelegerea bazată pe onoare, pe încredere, pe cinste reprezintă „o lege nescrisă”. De altfel, „cutuma” se definește prin „obiceiul pământului” și prin „normă de drept” consfințită prin „obicei”, prin „tradiție”.
Întrucât în această lună se înmulțesc și textele publicitare referitoare la „datini”, la „obiceiuri” și la numeroase sinonime ale acestor substantive, observăm că și erorile de exprimare sporesc, uneori, simetric cu numărul de utilizări și de utilizatori. Bunăoară, îndemnul: „Să fim credincioși tradiției și datinilor care ne fac mai buni și mai frumoși când ne păstrăm obiceiurile străbune”. Așa a sunat un comentariu de radio prin care se remarcau calitățile unui obiect vestimentar. Credem că nu este dificil de constatat că autorul a reușit, într-o singură frază, să recurgă la cel puțin trei sinonime: „tradiție”, „datini” și „obiceiuri”. Iată încă o formulare marcată de același cusur: „Buna rânduială ne arată care este deosebirea dintre un uz și… abuz”. Dar, ce înseamnă „uz”? Exact ceea ce este inclus și în „buna rânduială”, respectiv folosirea a ceva care este dezirabil, conform anumitor criterii subsumate (iertată să ne fie repetarea)… „bunei rânduieli” – de la tehnică până la etică. Un derivat al substantivului „uz” este „uzura”. De aceea, nu vrem să cădem în păcatul de a diminua interesul cititorului față de cerința exprimării corecte prin aglomerarea de exemple și explicații. În definitiv, răbdarea este supusă – și ea – uzurii. (T.B.)
(Copyright foto: belchonock / 123RF Stock Photo)





Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice