Persoanele vulnerabile vor beneficia gratuit de reabilitarea termică a locuinței

Persoanele vulnerabile vor beneficia gratuit de reabilitarea termică a locuinței

Telex » Știri 25 mai 2023  

Persoanele vulnerabile care au primit sprijin pentru plata facturilor la încălzire vor beneficia, gratuit, de reabilitarea termică a locuințelor, a anunțat ministrul Investițiilor și proiectelor Europene, Marcel Boloș, citat de Agerpres. Astfel, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care se introduc noi reglementări în domeniul proiectelor finanțate din fonduri europene, pentru a atrage cele 5 miliarde de euro ce mai pot fi atrase din perioada de programare 2014-2020, dar și pentru a asigura accesul rapid, facil și transparent la fondurile Politicii de Coeziune aferente perioadei 2021-2027, în valoare de 46 miliarde de euro.

"Continuăm eforturile pentru a ne asigura că România beneficiază de întregul buget aferent perioadei 2014-2020 pus la dispoziție prin politica de coeziune pentru a duce la bun sfârșit proiectele de infrastructură, care reprezintă o prioritate strategică pentru România. În acest sens, am adoptat acum noi reglementări care să răspundă situațiilor identificate în cursul procesului de implementare a proiectelor, astfel încât să eliminăm riscul întârzierii acestora și să ne asigurăm că cele 5 miliarde de euro pe care le mai avem la dispoziție sunt folosite pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale românilor și pentru a sprijini economia, cu accent pe specializare inteligentă, cercetare și inovare. De asemenea, pentru perioada 2021-2027 avem perspectiva unor investiții de 46 miliarde de euro prin politica de coeziune și este obligatoriu ca reglementările aplicabile să susțină obiectivele prioritare stabilite în programele aferente acestei perioade și să asigure acces facil și transparent la fonduri. Avem și două modificări ce vor avea un puternic impact social. Pe de-o parte, pentru persoanele vulnerabile care au primit sprijin pentru plata facturilor la încălzire, reabilitarea termică a locuințelor se va face gratuit, fără să fie taxați în acest sens. Mai mult, vom permite accesul unităților de cult la fonduri europene pentru a permite reabilitarea patrimoniului istoric și valorificarea acestuia din fonduri europene", a declarat Marcel Boloș, potrivit unui comunicat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Ordonanța adoptată miercuri vizează ajustarea prețurilor la proiectele de investiții în concordanță cu evoluția prețului la materiale și utilități, pentru a elimina blocajele în implementare, prin raportare la indici anuali publicați de INS. De asemenea, pentru majorarea valorii eligibile a cheltuielilor unui proiect, beneficiarul fondurilor externe nerambursabile trebuie să utilizeze cel puțin 50% din valoarea eligibilă alocată prin contractul de finanțare.

Actul normativ reglementează problemele de proprietate publică în special pentru administratorii care dețin terenuri proprietatea statului pentru a permite autorităților publice locale să implementeze proiecte cu impact asupra calității vieții oamenilor precum cele de regenerare și mobilitate urbană.

Potrivit MIPE, în prezent, trecerea imobilelor din proprietatea statului în administrarea beneficiarilor este un proces greoi, care poate avea o durată de până la 12 luni, iar prevederile adoptate miercuri asigură diminuarea timpului necesar acestor proceduri și accelerarea implementării proiectelor.

"Era necesară stabilirea cadrului legal prin care imobilele proprietate a statului trec în administrarea temporară a autorităților locale beneficiare de proiecte finanțate prin fonduri externe nerambursabile, în vederea diminuării timpului necesar acestor proceduri și a accelerării procesului de accesare și implementare proiectelor", se arată în comunicat.

Actul normativ prevede acordarea de sprijin pentru proiectele de cercetare și transfer tehnologic, astfel încât institutele de cercetare să aibă asigurate condițiile necesare pentru transferul rezultatelor cercetării în piață și pentru întărirea parteneriatelor cu mediul de afaceri și implementarea instrumentelor de finanțare moderne pentru a asigura sustenabilitatea proiectelor, mai ales a celor derulate de sectorul privat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.