Peste 16.200 de participanți la cursurile organizate de ANOFM în primele șapte luni
Telex » Știri
18 august 2023
În primele șapte luni ale anului în curs, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a cuprins, în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor teritoriale de profil, 16.240 persoane, a anunțat instituția. Dintre acestea – se menționează într-un comunicat al ANOFM – 14.837 sunt șomeri, iar 1.057 persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare. 241 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite, altele decât șomerii, 28 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite de evaluare a competențelor, iar alte 77 beneficiază de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.
În perioada de referință au fost organizate 952 programe de formare profesională gratuite, dintre care 647 programe de calificare/recalificare, 208 programe de inițiere, perfecționare sau specializare, precum și 97 programe de competențe cheie/transversale.
Principalele meserii/ocupații, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru șomeri, în perioada ianuarie - iulie 2023, sunt: lucrător comercial - 2.415; agent de securitate – 946; ajutor bucătar - 822; competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere - 818; operator introducere, prelucrare, validare date - 687; îngrijitor spații verzi - 629; bucătar - 519; competențe de comunicare în limba română - 487; frizer - 470; patiser - 416.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”