Peste 8.700 de români au încasat pensie privată în primul trimestru din acest an

Peste 8.700 de români au încasat pensie privată în primul trimestru din acest an

Telex » Știri 20 iunie 2023  

Peste 8700 de români au încasat pensii private în valoare de aproximativ 158 de milioane de lei, pe parcursul primului trimestru al anului 2023, arată Raportul privind evoluția pensiilor private în primul trimestru, publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), informează Agerpres. Conform sursei citate, din valoarea totală a plăților efectuate, un procentaj de 57% este aferent deschiderii dreptului la pensie, 19% ca urmare a decesului participantului și 23% ca urmare a invalidității.

În primul trimestru din 2023, ca modalitate de plată a activului personal net, 67% dintre participanți/beneficiari au preferat plățile unice în detrimentul celor eșalonate. Ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, au fost efectuate plăți unice în valoare de 56,2 milioane lei și plăți eșalonate în valoare de circa 34,7 milioane lei.

"Au fost înregistrate plăți unice în cuantum de 21,8 milioane lei și plăți eșalonate în cuantum de 8,7 milioane lei către beneficiarii activului personal net ca urmare a decesului participantului. Pentru invaliditate, cuantumul activului net personal plătit a fost de aproximativ 28,5 milioane de lei aferent plăților unice și 8,3 milioane lei prin plăți eșalonate", se menționează în raport.

Plățile efectuate ca urmare a deschiderii dreptului la pensie reprezintă ponderea cea mai mare în plățile fondurilor de pensii administrate privat.

Potrivit sursei citate, fondurile de pensii private din România au cumulat active în cuantum de 107,09 miliarde lei la finalul lunii martie 2023, în creștere cu 7% comparativ cu finalul anului anterior.

Raportat la luna martie 2022, activele totale ale fondurilor de pensii private au crescut cu 15,4%. Astfel, la finalul trimestrului I 2023, fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II) au cumulat active în cuantum de 103,22 miliarde lei, cu 7% mai mult față de luna decembrie a anului anterior și în creștere cu 15,4% comparativ cu luna martie 2022.

Fondurile de pensii facultative (Pilonul III) au cumulat active în valoare de 3,87 miliarde de lei, cu 15,5% mai mult față de aceeași perioadă a anului anterior și în creștere cu 6,82% comparativ cu luna decembrie 2022.

La 31 martie 2023, erau înscriși 8,69 milioane participanți la cele 17 fonduri de pensii private, la finalul anului precedent fiind înregistrați 8,59 milioane participanți.

"Numărul participanților înregistrați în sistemul pensiilor administrate privat la 31 martie 2023 a fost de 8,04 milioane persoane, față de 7,96 milioane persoane înregistrate în luna decembrie a anului 2022, iar numărul de participanți înregistrați în sistemul pensiilor facultative a fost de 646 de mii de persoane, comparativ cu 627 de mii de persoane înregistrate la 31 decembrie 2022", se mai precizează în document.

Politica investițională din cadrul portofoliilor de active ale fondurilor de pensii private continuă să fie concentrată pe piața financiară locală, ponderea investițiilor în instrumente cu venit fix reprezentând 72% din totalul portofoliului investițional al fondurilor de pensii private. La finalul trimestrului I 2023, un procentaj de 21% a fost investit în acțiuni.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.