Peste 9.400 de persoane au fost angajate prin intermediul AMOFM București, în primele cinci luni
Telex » Știri
13 iunie 2024
Peste 9.400 de persoane, dintre care 4.747 de sex feminin, au fost angajate ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AMOFM București, în perioada 1 ianuarie - 31 mai. Din totalul persoanelor ocupate în primele cinci luni ale anului, 4.687 au peste 45 de ani (peste 55 ani - 1.818), 2.321 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 1.891 au între 30 - 35 de ani, 269 au între 25 și 30 de ani (dintre care 149 tineri NEETs), iar 293 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 141 tineri NEETs), se arată într-un comunicat al AMOFM București, citat de Agerpres.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale 3.428, studii profesionale 2.044 iar 2.026 au studii superioare.
Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AMOFM București, 3.616 (38,22%) fac parte din categoria celor greu ocupabile.
În perioada ianuarie - mai 2024, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 18.800.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”