Piaţa auto europeană a scăzut şi în luna mai, dar declinul a fost mai modest decât în aprilie

Piața auto europeană a scăzut și în luna mai, dar declinul a fost mai modest decât în aprilie

Telex » Știri 18 iunie 2020  

Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a anunţat că înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus Marea Britanie şi ţările EFTA) au înregistrat o scădere de 56,8% în luna mai, însă este vorba despre o îmbunătăţire după căderea record de 78,3% consemnată în luna aprilie, ca urmare a relaxării restricţiilor impuse în contextul pandemiei, transmite Reuters, citată de Agerpres. Potrivit aceleiaşi surse, 623.812 de autoturisme au fost înmatriculate în luna mai 2020 în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), comparativ cu 1,444 milioane de unităţi, înregistrate în aceeaşi lună din 2019.

ACEA subliniază că vânzările de autoturisme au consemnat scăderi de două cifre în toate pieţele din UE, în frunte cu Marea Britanie, unde piaţa auto a avut o contracţie de 89%. În pofida scăderii, nu s-a mai repetat situaţia din luna aprilie, când în Marea Britanie a fost înmatriculat un număr egal de autoturisme cu cel din România.

Tot în luna aprilie, piaţa auto din România a devansat pieţele din Italia şi Spania.

În luna mai, piaţa auto din România a înregistrat o contracţie de 45%, fiind înmatriculate 7.155 de autoturisme, comparativ cu 20.247 autoturisme în Marea Britanie, 99.711 de autoturisme în Italia şi 34.337 în Spania.

În ceea ce priveşte marii producători auto, în luna mai, vânzările Volkswagen Group au scăzut cu 56,7%, în timp ce Renault şi PSA Group au raportat un declin al vânzărilor de 53,7%, respectiv 59,7%, în toate cazurile fiind vorba de o îmbunătăţire faţă de luna aprilie.

Înmatriculările de autoturisme Dacia în UE, Marea Britanie şi ţările EFTA au scăzut cu 54%, în mai, până la 25.296 de unităţi, după o prăbuşire de 79,6% în luna aprilie până la 10.031 de unităţi. Cota de piaţă a Dacia a urcat la 4,1%, în a cincea lună a acestui an, de la 3,8% în mai 2019.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.