PIB-ul UE s-a diminuat în 2020 cu 5,9% față de anul anterior

PIB-ul UE s-a diminuat în 2020 cu 5,9% față de anul anterior

Telex » Știri 21 decembrie 2021  

Produsul Intern Brut al Uniunii Europene a fost, în 2020, de aproximativ 13.400 miliarde de euro la prețuri curente, iar în termeni reali PIB-ul UE a fost anul trecut cu 17% mai mare decât în 2010, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În schimb, PIB-ul UE a fost cu 5,9% mai scăzut în 2020 decât în 2019, fiind primul declin al PIB-ului UE din 2009, când s-a înregistrat un recul de 4,3% față de 2008. Scăderea activității economice și, prin urmare, a PIB-ului, vine ca efect al restricțiilor impuse în 2020 pentru a stopa extinderea pandemiei de COVID-19.

În 2020, ușor peste un sfert (25,1%) din PIB-ul UE a fost generat de Germania, urmată de Franța (17,2%), Italia (12,3%), Spania (8,4%) și Olanda (6%).

La polul opus, zece state membre au avut o contribuție mai mică de 1% din PIB-ul total al Uniunii Europene: Malta (0,1%), Estonia, Cipru și Letonia (toate cu 0,2%), Croația, Lituania și Slovenia (toate cu 0,4%), Bulgaria și Luxemburg (ambele cu 0,5%) și Slovacia (0,7%).

Contribuția României la PIB-ul total al Uniunii Europene a fost în 2020 de 1,6%, la egalitate cu cea a Cehiei dar mai mare decât cea a Portugaliei (1,5%) sau cea a Greciei (1,2%).

Potrivit Eurostat, Produsul Intern Brut al României a fost anul trecut de aproximativ 218 miliarde de euro la prețuri curente, față de 223 miliarde de euro în 2019. Comparativ, PIB-ul Cehiei a fost de 215 miliarde de euro, cel al Portugaliei de 200 miliarde de euro iar cel al Greciei de aproximativ 165 de miliarde de euro. Datele pentru România sunt provizorii.

Comparând nivelul PIB-ului în 2019 și în 2020 în statele membre UE, cea mai afectată a fost Spania (minus 10,8%), urmată de Grecia (minus 9%), Italia (minus 8,9%), Portugalia (minus 8,4%), Malta (minus 8,2%), Croația (minus 8,1%) și Franța (minus 7,9%), singura țară UE care a înregistrat o creștere a PIB-ului în 2020 fiind Irlanda (5,9%).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.