Plafoanele Ajutoarelor Naționale Tranzitorii în sectoarele vegetal și zootehnic, aprobate de Executiv

Plafoanele Ajutoarelor Naționale Tranzitorii în sectoarele vegetal și zootehnic, aprobate de Executiv

Telex » Știri 16 aprilie 2021  

Plafoanele Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) în sectoarele vegetal și zootehnic, speciile ovine - caprine și bovine, pentru anul de cerere 2020, au fost aprobate de Executiv, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), relatează Agerpres. Valoarea totală a plafonului alocat ajutoarelor naționale tranzitorii în sectoarele vegetal și zootehnic, speciile ovine și caprine, este de 63,45 milioane de euro, respectiv 309,161 milioane de lei, fondurile fiind asigurate din bugetul MADR pe anul 2021.

Plafoanele ANT în sectorul vegetal, în sumă de 43,974 milioane de euro, sunt repartizate astfel: 42,527 milioane de euro pentru culturile amplasate pe teren arabil; 2,742 milioane de euro pentru in pentru fibră și cânepă pentru fibră; 646.827 euro pentru tutun; 41.879 euro pentru hamei; 755.567 euro pentru sfeclă de zahăr.

De asemenea, sectorul zootehnic beneficiază de un plafon pentru speciile ovine și caprine în sumă de 19,475 milioane de euro.

„Cuantumurile per unitate de măsură se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin raportarea plafoanelor stabilite prin actul normativ la numărul total de hectare/efectivele eligibile pentru anul 2020 corespunzătoare fiecărui ANT”, se menționează în comunicat.

Potrivit sursei citate, se estimează că aproximativ 622.000 de fermieri care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor beneficia de cel puțin un sprijin prin ANT.

De asemenea, Guvernul a aprobat plafoanele Ajutoarelor Naționale Tranzitorii în sectorul zootehnic, specia bovine, pentru anul de cerere 2020, în limita sumei de 1,758 milioane euro, respectiv 8,567 milioane lei. Din fondurile totale alocate, 445.128 euro vor merge pentru schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul lapte, iar diferența de 1,313 milioane euro pentru schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul carne. „Cuantumul per unitatea de măsură al ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, specia bovine, se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin raportarea plafoanelor menționate anterior la cantitățile de lapte livrate și/sau vândute direct eligibile și la efectivele de bovine eligibile”, menționează MADR.

Resursele financiare se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii pentru anul 2021.

Potrivit sursei citate, plățile pentru ANT în sectorul zootehnic, specia bovine, se realizează în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.