Povești emoționante din lumea în care trăim, la Astra Film Festival

Povești emoționante din lumea în care trăim, la Astra Film Festival

Numărul 29, 18-24 octombrie 2016  »  Roza vânturilor

Z

PUBLICITATE
e acestea se desfășoară la Sibiu a 23-a ediție a Astra Film Festival, care aduce în atenția publicului realități din lumea contemporană prin intermediul filmului documentar.

Dacă ieri, 17 octombrie, spectatorii au avut ocazia să vizioneze în deschiderea festivalului filmul Sieranevada al lui Cristi Puiu, propunerea României la Premiile Oscar din 2017 pentru cel mai bun film străin, astăzi fanii creațiilor cunoscutului regizor, care este, totodată, și membru al juriului AFF, îl vor putea întâlni la Salut Bistro, de la ora 18.00, unde va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Teme precum islamul radical și migrația vor pune pe gânduri publicul sibian și nu numai prin documentare care transpun realitatea în imagini dramatice, fără efecte speciale. Astfel, Fuocoammare (regia Gianfranco Rosi), Among the Believers (regia Hemal Trivedi și Mohammed Ali Naqvi), The Empty Room (regia Jasna Krajinovic), Sonita (regia Rokhsareh Ghaem Maghami) sunt povești emoționante care pun pe marele ecran drame locale și realități arzătoare.

Ediția 2016 a festivalului propune publicului un program inedit de documentare imersive ce include producții în formate noi precum realitate virtuală, video 360 de grade, full-dome și web documentare. Astfel, pe ecranul în formă de cupolă amplasat în cinematograful dom din Piața Mare, o premieră absolută în România, spectatorii au șansa unică de a viziona filme la 360 de grade. Documentarele full-dome proiectate, precum Aurora: Lights of Wonder, ce transpune cinefilii în spectacolul fascinant al aurorei boreale, și World 2 War, cu scene de luptă din cel de-Al Doilea Război Mondial, vor oferi publicului o experiență de neuitat.

Astra Film Festival este și o platformă de expunere a celor mai recente producții de film documentar din România. Selecția de documentare românești din programul AFF 2016 pune România sub lupă, chestionează trecutul ei și oamenii care o populează cu poveștile lor incredibile. Printre acestea se numără The New Gypsys Kings, un documentar inedit produs de Liviu Tipuriță pentru BBC, Doar o răsuflare (regia Monica Lăzurean-Gorgan), premiat recent la Sarajevo Film Festival, Cinema, mon amour (regia Alexandru Belc), ce pune în discuție destinul cinematografelor în perioada postdecembristă, și Împărăteasa roșieViața și aventurile Anei Pauker (regia Radu Gabrea), o portretizare a „celei mai puternice femei în viață”, așa cum o numea revista TIME în 1948.

Un program special al acestei ediții este dedicat celor mai recente filme realizate de nume consacrate ale producțiilor non-ficțiune. Spectatorii vor putea viziona The Pearl Button, în regia lui Patricio Guzmán, premiat la Festivalul de Film de la Berlin, Fire at Sea (Marele Premiu la Festivalul de Film de la Berlin în 2016), în regia lui Gianfranco Rosi, Lo and Behold, Reveries of the Connected World, în regia lui Werner Herzog, o voce puternică în cinematografia mondială, și The Thoughts That Once We Had, în regia lui Thom Andersen. O altă legendă a filmului documentar, Frederick Wiseman, va fi omagiată printr-un program dedicat care va familiariza publicul festivalului cu filme din vasta sa operă.

Pe lângă proiecțiile programate, ediția 2016 a festivalului cuprinde și conferințe, discuții, masterclass-uri, întâlniri ale profesioniștilor din industrie, Astra Film Junior, concerte și Q&A-uri cu regizorii prezenți la Sibiu. Festivalul se va încheia duminică, 23 octombrie.

Astra Film Festival 2016 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și al Centrului Național al Cinematografiei. Pentru informații privind programul evenimentului și bilete accesați astrafilm.ro. (O.P.)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.