Precizări importante referitoare la schema HoReCa
Numărul 25-26, 30 iun.-12 iul. 2021 » Curier legislativ
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) colaborează cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) pentru remedierea erorii existente în baza de date importată în platforma dedicată schemei de ajutor pentru domeniul HoReCa.
Lista actualizată conținând experții contabili persoane fizice care au viză de exercitare pentru anul în curs și care au, astfel, dreptul de a întocmi și semna raportul de expertiză contabilă extrajudiciară va fi disponibilă în platformă începând din această noapte. MEAT informează că zilnic, la ora 23.00, se actualizează baza de date a experților contabili și auditorilor din platformă.
Reamintim că în aplicație se poate selecta exclusiv persoana fizică ce a întocmit și semnat raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, chiar dacă potențialul beneficiar al ajutorului colaborează cu o societate de expertiză contabilă sau de audit pentru întocmirea raportului. În aplicația administrată de STS se va introduce codul de identificare profesională (codul folosit la logare) al persoanei fizice expert contabil care a semnat raportul.
În situația în care ulterior actualizării listei din aplicație nu vă regăsiți cu codul de identificare profesională, vă rugăm să ne transmiteți prin e-mail, la adresa suporthoreca@ceccar.ro, numele, prenumele, numărul de carnet, filiala CECCAR de care aparțineți pentru a face verificările necesare.
(Copyright foto: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului)




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil