Pregătirile pentru TIFF 2025 anticipează noi succese ale cinematografiei românești
Numărul 14-15, 16-29 apr. 2025 » Eveniment
În momentul de față se desfășoară activități febrile pentru pregătirea ediției din acest an a Festivalului Internațional de Film „Transilvania” (TIFF), manifestare care reprezintă vârful evenimentelor cinematografice din țara noastră prin prezentarea de pelicule de lung metraj atât de ficțiune, cât și documentare, eveniment găzduit anual de municipiul Cluj-Napoca inclus, începând din 2021, în rețeaua UNESCO „City of Film”. Potrivit tradiției, TIFF va aduce pe ecrane, într-un interval de zece zile, în perioada 13-22 iunie 2025, peste 250 de filme, simultan cu desfășurarea de concerte, de alte evenimente conexe, inclusiv vernisaje de expoziții de artă vizuală, precum și dezbateri cu participarea unor remarcabili creatori de film.
TIFF și-a asumat, încă de la debut, menirea de a descoperi noi voci ale cinematografiei, prin cele două competiții internaționale – lungmetrajele de ficțiune și lungmetrajele documentare dedicate regizorilor aflați la primul sau la al doilea film. Festivalul a primit până acum pe covorul roșu unele dintre cele mai de seamă personalități ale cinematografiei mondiale, între care Sofia Loren, Alain Delon, Catherine Deneuve, Vanessa Redgrave, Claudia Cardinale, Geraldine Chaplin, Melissa Leo, Claude Lelouch.
Este, de asemenea, de menționat că, la actuala ediție, va fi marcată împlinirea a două decenii de la inaugurarea unuia dintre cele mai de seamă programe dedicate adolescenților și tinerilor pasionați de film, de fotografie și de editarea video. Este vorba despre un atelier de creație, care le oferă participanților șansa de a explora lumea filmului, sub îndrumarea unor cunoscuți experți din domeniu. În momentul de față, se înregistrează înscrierile la program care au ca termen final data de 2 mai 2025. Participarea este gratuită, costurile pentru cazare, masă și acreditare la festival sunt oferite de organizatori. Începând din anul trecut, acest program se desfășoară într-o formulă hibridă, participanții beneficiind de utilizarea din plin și a mijloacelor oferite de cele mai recente tehnologii.
Toate pregătirile la care ne referim anticipează înscrierea în palmaresul manifestării a noi succese care, cu siguranță, vor contribui la creșterea prestigiului cinematografiei noastre naționale, a României în întregul ei, pe plan cultural, artistic, european și global.
(Sursa foto: https://tiff.ro)
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional