Președintele Iohannis a sesizat CCR în privința legii de eliminare a peste o sută de taxe

Telex » Știri 15 noiembrie 2016  

Președintele Klaus Iohannis a trimis Curții Constituționale o sesizare privind legea prin care sunt eliminate peste o sută de taxe, solicitând declararea actului normativ ca neconstituțional în integralitate. Iohannis susține în motivarea deciziei că, prin lege, sunt încălcate normele constituționale referitoare la principiul separației puterilor în stat și cel al legalității, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Guvernului, precum și cele care guvernează bugetul public național. Președintele acuză încălcarea atât a normelor constituționale, a Legii responsabilității fiscal-bugetare, cât și a Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016. Iohannis spune că se aplică și în acest caz prevederile prin care sunt interziste modificări majore în fiscalitate cu șase luni înainte de alegeri, pentru că măsurile adoptate vor produce consecințe imediate, fiind afectată execuția în curs a bugetului de stat, și nu doar a bugetului viitor.

Klaus Iohannis mai spune în sesizarea de neconstituționalitate că Parlamentul trebuia să identifice în mod concret și sursa de finanțare necesară pentru aplicarea legii și să găsească soluții concrete, având în vedere faptul că eliminarea simultană a acestor taxe implică o reducere importantă a veniturilor bugetare, în condițiile în care serviciile  publice pentru care acestea se achitau trebuie prestate în continuare. Președintele subliniază că legea este lipsită de predictibilitate și coerență, deoarece nu cuprinde soluții legislative cu privire la ansamblul efectelor pe care le vor produce măsurile instituite. Șeful statului vorbește în sesizare și despre situația TVR și a Radioului public, arătând că eliminarea taxei radio-TV este de natură să genereze interpretări cu privire la statutul salariaților, în cazul în care instituțiile ar rămâne bugetate doar de la stat, și poate afecta autonomia serviciilor publice de radio și televiziune. Iohannis critică și eliminarea timbrului de mediu, spunând că sunt afectate programele finanțate din fonduri externe nerambursabile în lipsa unor măsuri compensatorii, dar ar încălca și normele UE în materie. În final, Iohannis avertizează că prin această lege România riscă să depășească ținta de 3% de deficit, agreeată de țara noastră în fața organismelor internaționale.

(Surse: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.