
Prețurile mondiale la alimente au scăzut pentru a doua lună consecutiv în iulie; ele sunt, însă, cu aproape o treime mai mari decât în vara anului trecut
Numărul 29-30, 11-24 aug. 2021 » Lumea în care trăim
Indicele global al prețurilor la produsele alimentare a scăzut în iulie pentru a doua lună consecutiv, o veste bună pentru consumatori, întrucât se diminuează presiunile inflaționiste, a anunțat Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters, preluată de Agerpres. FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate la un coș de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr. În iulie, acest indice a scăzut până la 123 puncte, de la o valoare revizuită de 124,6 puncte în iunie.
În ritm anual, prețurile au urcat cu 31% în iulie. Chiar dacă prețurile mondiale la alimente au scăzut în iunie, ele rămân cu aproape o treime mai mari decât în vara anului trecut.
Scăderea din ultima lună a venit ca urmare a diminuării prețurilor la uleiuri vegetale, cereale și produse lactate. Potrivit FAO, prețurile la cereale au scăzut cu 3% în iulie, comparativ cu luna precedentă, în principal ca urmare a micșorării cu 6% a prețului la porumb, pe fondul prognozelor privind o producție peste așteptări în Argentina și SUA. Prețul grâului a urcat cu 1,8%, ajungând la cel mai ridicat nivel din 2014, din cauza temerilor privind seceta din America de Nord, a ploilor din Europa și a randamentelor sub așteptări din Rusia.
Prețul uleiurilor vegetale a scăzut cu 1,4% în iulie, comparativ cu luna precedentă, la cel mai redus nivel din ultimele cinci luni, iar prețurile la lactate au coborât cu 2,8%. În schimb, prețul zahărului a urcat cu 1,7%, pe fondul incertitudinilor privind producția din Brazilia.
Prețurile la cereale au scăzut cu 2,6% în luna iunie, în principal ca urmare a diminuării cu 5% a prețului la porumb, pe fondul prognozelor privind o producție peste așteptări în Argentina și SUA, iar prețurile la lactate au coborât cu 1%, toate componentele acestui index înregistrând scăderi, în frunte cu prețurile la unt.
Conform unor recente prognoze publicate de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), prețul produselor agricole și alimentare ar urma să înregistreze o corecție în primii ani ai perioadei 2021-2030.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Flacăra culturii europene se aprinde la Timișoara
Mesajele de suflet ale Zilei Culturii Naționale
Debutul muzical în 2023 sub „bagheta” performanței
Sezonul expozițional de iarnă, o sărbătoare a artei contemporane
La Târgul Gaudeamus 2022 a renăscut speranța că, în România prezentă și viitoare, cartea va ocupa locul pe care îl merită
Celebrități care au unit arta cu medicina: Brâncuși și Gerota
„Tichetele culturale”, un sprijin financiar pentru „consumatorii” de produse creative
Un turneu de succes al muzicii fără frontiere