Prima emisiune de titluri de stat Tezaur din anul 2021, lansată de Ministerul Finanțelor, a avut peste 21.400 de investitori

Prima emisiune de titluri de stat Tezaur din anul 2021, lansată de Ministerul Finanțelor, a avut peste 21.400 de investitori

Telex » Știri 29 ianuarie 2021  

Românii au investit în prima emisiune de titluri de stat Tezaur din anul 2021 lansată de Ministerul Finanțelor (MF) peste 955 milioane lei, din care 850.425.746 lei prin unitățile operative ale Trezoreriei Statului și 104.853.554 lei prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, a anunţat astăzi MF, într-un comunicat. „Aceasta reprezintă cea mai mare valoare subscrisă lunar de investitori în cadrul unei emisiuni Tezaur”, se menţionează în comunicat.

Titlurile de stat lansate începând cu 4 ianuarie 2021, cu scadența de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 3,25%, 3,5%, și 3,75%, sunt în formă dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.

„Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice. Având în vedere interesul foarte ridicat manifestat de populație pentru acest instrument de economisire, Ministerul Finanțelor intenționează să continue cu o frecvență lunară emisiunile în cadrul acestui program pe tot parcursul anului 2021”, precizează instituţia.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.