Prima tranzacție imobiliară din România în care plata s-a realizat cu criptomonede s-a înregistrat în Brașov
Numărul 46, 26 nov. - 2 dec. 2025 » Conectarea la era digitală
Prima tranzacție imobiliară din România, în care plata unui apartament s-a realizat prin criptomonede, la o valoare 369.000 de euro, s-a înregistrat în Brașov, se arată într-un comunicat de presă al Romania Sotheby's International Realty, citat de Agerpres. Valoarea tranzacției a fost convertită în EURe, o monedă digitală reglementată, acoperită 1 la 1 de euro reali.
Apartamentul tranzacționat se află în centrul istoric al orașului Brașov, într-o clădire cu acces direct din strada Republicii, recent renovată, păstrând elementele arhitecturale originale și adoptând un design inspirat din filosofia japoneză wabi-sabi, care pune accent pe simplitate, naturalețe și autenticitate.
Potrivit sursei citate, plata activului a fost procesată prin Monerium, instituție autorizată în Spațiul Economic European să emită e-money pe blockchain.
Practic, cumpărătorul a realizat plata în criptomonede, după care instituția financiară Monerium a convertit instant suma în EURe, bani electronici reglementați, iar valoarea a fost decontată prin sistemul bancar tradițional, fiind transferată către contul vânzătorului sub forma de euro.
„Pentru noi, la Romania Sotheby's International Realty, a fost o experiență valoroasă și un pas firesc în direcția digitalizării și modernizării pieței. Tranzacțiile în care blockchain-ul se întâlnește cu real estate-ul clasic nu mai sunt o proiecție de viitor, ci o realitate concretă - atunci când sunt făcute transparent, reglementat și cu parteneri de încredere”, a declarat, în comunicat, Cristian Șoaită, business development director.
La nivel internațional, casa de licitații Sotheby's a deschis calea plăților în criptomonede. Astfel, în 2021, „Love is in the Air” a artistului Banksy a devenit prima lucrare fizică achitată cu criptomonede într-o tranzacție reglementată, evaluată la 12,9 milioane de dolari.
Recent, în luna februarie a acestui an, licitația „Origins” din Diriyah, din Arabia Saudită, a fost primul eveniment în care toate loturile au avut posibilitatea de a fi achitate în cryptomonede.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”