Primăria Capitalei intenționează să construiască piste pentru biciclete și pasaje rutiere din fonduri europene

Telex » Știri 20 martie 2017  

Înfiinţarea a 250 de kilometri de piste pentru biciclete şi construirea a trei pasaje rutiere în Bucureşti ar putea să fie finanţate din fonduri europene, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, după o discuţie cu comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu. Primarul general a menţionat că tot din fonduri europene ar putea fi construite şi trei pasaje auto, pentru a uşura circulaţia rutieră: „Aş adăuga pasajul denivelat Petricani, pentru care există un studiu de fezabilitate, dar trebuie actualizat, valoarea estimată fiind de 25 de milioane de euro, pasajul denivelat Andronache, unde există un studiu de fezabilitate care va fi reactualizat, vaoarea estimată fiind de 25 de milioane de euro. Şi, de asemenea, o zonă foarte aglomerată a Capitalei, prelungirea Ghencea-Domneşti, în valoare de aproximativ 35 de milioane de euro, pentru care există licitaţie pentru studiul de fezabilitate”. 

(Sursa: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.