Procente și ponderi

Procente și ponderi

Numărul 31-32, 9-22 aug. 2023  »  La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

În relatările din mass-media referitoare la „mersul economiei” se folosesc des – cum este normal – procente și procentaje. Numai că, tot atât de des, aceste noțiuni se regăsesc în fraze cu numeroase derapaje lingvistico-logice. Bunăoară, într-un buletin de știri televizate s-a recurs nu mai puțin de șase ori la sintagma „în procent de X la sută”. Singura diferență a constat în menționarea subiectelor tratate. Reținem câteva fraze care sunt „tipice” pentru derapajele menționate.

Gradul de profitabilitate a firmelor a fost în procent de 5 la sută”; „dobânda s-a calculat potrivit unui procent de 6 la sută”; „procentual, rata de creștere a cifrei de afaceri a reprezentat 11 la sută din total”.

În primul rând, este de remarcat că „un procent” indică, indubitabil… un singur procent. Corect era (este) să se recurgă la termenul „procentaj”.

În al doilea rând, în toate aceste exemple, identificăm pleonasme întrucât noțiunile de „procent” și de „procentaj” se referă tocmai la cele mai diverse raportări exact la... 100. De aici, „izvorul” respectivelor noțiuni. Pentru evitarea derapajelor există „soluții” numeroase. Cel mai lesne e să se spună, de pildă, „o pondere de 5 la sută” sau, mai simplu, „o creștere de 11 la sută”. Evident, nu este exclus recursul la simbolul „%”, însă, cazurile semnalate au vizat exprimarea verbală.

Deocamdată, atât ar fi de consemnat în rubrica de față, fie și numai pentru a evita ca tema tratată să aibă o „pondere” prea mare în ansamblul textelor supuse atenției cititorilor. Parafrazându-i pe antici, putem spune că trebuie să existe „o măsură în toate”. Măsură exprimată, desigur, inclusiv „procentual”. (T.B.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.