Proiect: Investitorii în staţiunile balneare sau balneoclimaterice vor putea primi un ajutor de minimis de maximum 200.000 de euro
Numărul 9, 12-18 martie 2019 » Direct de la sursă
Investitorii în modernizarea şi dezvoltarea staţiunilor balneare sau balneoclimaterice vor primi un ajutor de minimis de maximum 200.000 de euro, respectiv până la 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, însă vor fi obligaţi să menţină investiţiile cel puţin 10 ani de la accesarea sumelor, se arată într-un proiect de Hotărâre publicat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP), citat de Agerpres. Schema pentru acordarea de ajutoare de minimis este valabilă pentru încheierea angajamentelor legale până la 31 decembrie 2020, cu posibilitatea prelungirii până la 31 decembrie 2022, cu respectarea prevederilor naţionale şi europene în domeniul ajutorului de stat.
Plăţile vor fi acordate până la 31 decembrie 2022, respectiv 31 decembrie 2024, în cazul prelungirii valabilităţii schemei.
Bugetul anual al schemei de minimis este de 130 milioane de euro, echivalent în lei. Alocarea bugetară pentru schema de minimis în anul bugetar 2019 este de 400 milioane de lei credite de angajament şi 80 milioane de lei credite bugetare pentru realizarea de plăţi în baza angajamentelor legale emise.
Prin implementarea Programului se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de minimum 650 de beneficiari.
Potrivit Notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ, în prezent, capacităţile de cazare din staţiunile balneare reprezintă doar 6,9% din totalul structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Ponderea turiştilor străini în totalul sosirilor în staţiunile balneare este de numai 5,2%. „Totuşi, indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în staţiunile balneare se situează peste media pe total tipuri de structuri de primire turistică (42,8% faţă de 31,2%), ceea ce indică faptul că acest tip de turism se află în preferinţele consumatorilor”, precizează iniţiatorii documentului.
Obiectivul principal al schemei de minimis îl constituie stimularea dezvoltării infrastructurii în localităţile şi arealele definite ca staţiuni balneare sau balneoclimaterice în vederea implementării de soluţii terapeutice inovatoare pentru un spectru larg de afecţiuni, încurajarea autorităţilor locale şi operatorilor economici de a investi în unităţile medico-balneare şi de recuperare, indiferent de statutul juridic şi de subordonare a acestora, crearea/ modernizarea infrastructurilor conexe de utilitate publică, crearea de locuri de muncă, calificarea şi profesionalizarea personalului ce activează în domeniu.
Ajutoarele de minimis pot fi cumulate cu ajutoare de minimis acordate în conformitate cu alte regulamente de minimis în limita plafonului de 200.000 de euro, respectiv 100.000 de euro pentru întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, echivalent în lei.
Pentru a beneficia de ajutor de stat, întreprinderea solicitantă trebuie să obţină un Acord de finanţare din partea CNSP.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală