Raluca Turcan: Casele Județene de Pensii au obligația să ia în calcul toate documentele suplimentare de contributivitate ale pensionarilor

Raluca Turcan: Casele Județene de Pensii au obligația să ia în calcul toate documentele suplimentare de contributivitate ale pensionarilor

Telex » Știri 27 mai 2021  

Toate Casele Județene de Pensii vor avea obligația să analizeze documentele suplimentare de contributivitate depuse de pensionari la dosarul de pensie, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, la conferința de presă de la finalul vizitei efectuate la Casa Națională de Pensii Publice, relatează Agerpres. „Am decis să emitem un nou ordin de ministru în procesul de evaluare a dosarelor de pensii pentru recalculare, întrucât am constatat câteva aspecte care trebuiau obligatoriu reglementate. Unu: pensionari care de o viață întreagă așteaptă să li se facă dreptate se adresau Caselor Județene de Pensii pentru că în dosarele de pensii pe care le aveau dețineau o serie de documente care să ateste factori suplimentari de contributivitate. Doi: neexistând un cadru legal până în momentul de față care să oblige Casele Județene de Pensii să ia în evaluare acești factori de contributivitate, comportamentul era diferit: unele case acceptau și includeau în baza de date din dosarele de pensii aceste adeverințe, altele nu, lucru care evident crea și creează în continuare un tratament discriminatoriu”, a afirmat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a subliniat că, în urma acestui ordin, toate Casele Județene de Pensii trebuie să trateze unitar cererile pensionarilor privind informațiile luate în calcul în dosarele de pensie. „(...) După ce terminăm noua lege a pensiilor, dorim cu toții ca orice dosar cu șină să nu mai fie deschis și toate informațiile care atestă contributivitate, vechime, specializare, să fie operate în format electronic. Aceasta a fost solicitarea pe care am făcut-o Caselor Județene de Pensii - să ia în serios acest proces, să trateze oamenii cu empatie, pentru că sunt unii care, pe bună dreptate, aveau adeverințe care să ateste contributivitate pentru dosare, dar întrucât s-au pensionat înainte de anul 2001, când anumiți factori de contributivitate nu erau luați în calcul, atunci nu și-au mai depus documentele la dosare. Deci, din acest moment, există această obligație de tratament unitar a Caselor Județene de Pensii pentru oameni care chiar așteaptă să li se facă dreptate, întâi și întâi prin îmbunătățirea tuturor informațiilor din dosare și apoi prin recalcularea finală a pensiilor”, a menționat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a estimat că până la adoptarea unei noi legi a pensiilor, pensionarii vor continua să câștige în instanță procese prin care contestă nivelul pensiilor calculate de stat. „Mai mult decât atât, sunt cheltuieli în instanță din ce în ce mai mari. Dacă anul trecut am plătit pentru procesele câștigate de pensionari împotriva statului român 10 milioane de lei, doar în primul trimestru al acestui an cheltuielile de judecată plătite de către Casa Națională de Pensii se ridică la 3,2 milioane de lei, ceea ce ar însemna, în același ritm, până la finalul anului, să depășim 13 milioane de lei. Evident că până nu venim cu o lege a pensiilor, este foarte posibil ca șirul proceselor să continue”, a precizat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a estimat că noua lege a pensiilor va fi finalizată în anul 2023. „Noi sperăm ca toată legislația nouă pe pensii să fie finalizată undeva de la mijlocul anului viitor spre final. (...) Eu sper ca anul 2023 să fie marcat de intrarea în vigoare a unei noi legi a pensiilor. Sper ca toate lucrurile să decurgă normal. Nu este de ignorat faptul că noi vom trimite proiectul de lege spre Parlament și acolo dezbaterea deja nu mai poate fi anticipată cu strictețe. În 2023 rămânem pe legislația actuală”, a declarat Raluca Turcan.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.