Raluca Turcan: Exercitarea meseriei de bonă va fi posibilă în perioada următoare

Raluca Turcan: Exercitarea meseriei de bonă va fi posibilă în perioada următoare

Telex » Știri 12 iulie 2021  

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a anunțat, într-o conferință de presă susținută la Cluj, că exercitarea meseriei de bonă va fi posibilă în perioada următoare, după ce vor fi stabilite standardele de calitate pentru exercitarea acestei meserii, procedură care este în curs, informează Agerpres. „Împreună cu domnul primar am reușit să mișcăm un proiect de lege încremenit la nivelul anului 2014, și anume exercitarea meseriei de bonă, care a beneficiat de norme de aplicare abia în anul 2017 și care nu au fost încă legiferate, pentru că nu au existat standarde pentru serviciile de bone, parte pe care noi am demarat-o la Ministerul Muncii în zilele trecute. Așadar, exercitarea meseriei de bonă va fi posibilă în perioada următoare, pentru că avem lege, norme de aplicare și, de asemenea, standarde de calitate pentru exercitarea acestei meserii”, a declarat Raluca Turcan, într-o conferință de presă susținută alături de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

În context, aceasta a spus că în România va crește numărul de locuri în creșe. „Aș vrea să mai ating un subiect acum (…), și anume creșterea numărului de locuri în creșe. Cum se poate realiza lucrul acesta? În programul de guvernare ne-am asumat ca prin PNRR să creștem infrastructura de creșe în România. Avem alocați aproximativ 43 de milioane de euro pentru realizarea a 140 de creșe în România. În același timp, una dintre primele măsuri pe care ni le-am asumat (…) a fost ca părinții care se află în concediu de creștere a copilului să fie stimulați să se reîntoarcă la muncă înainte de împlinirea vârstei de 6 luni a copilului”, a mai spus Raluca Turcan.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.