Raport: În România, 50-54% din timpul de lucru este alocat unor sarcini care ar putea fi automatizate

Raport: În România, 50-54% din timpul de lucru este alocat unor sarcini care ar putea fi automatizate

Numărul 18, 11-17 mai 2022  »  Conectarea la era digitală

În România, 50-54% din timpul de lucru este alocat unor sarcini care ar putea fi automatizate, în Ungaria ponderea e de 49% din orele de program, iar în Slovacia între 48 și 53%, potrivit unui raport publicat de Confederația Patronală Concordia, citat de Agerpres. „40% dintre românii cu studii superioare locuiesc în afara țării. Între 50 și 70% dintre cei care pleacă din Ungaria sunt tineri cu studii superioare, între 20 și 39 de ani, iar din Slovacia pleacă fiecare al 10-lea absolvent de facultate. Cum se schimbă percepția despre unde și cum lucrăm pentru companii și angajații deopotrivă? Sunt suficienți roboții pentru a umple deficitul sau căutăm în Est pentru mai multă energie umană? Vârsta, sexul sau țara în care te-ai născut vor mai conta în viitor drept criterii de angajare?”, se menționează în raportul „Trends Shaping the Future of Work”, lansat de Confederația Patronală Concordia în cadrul proiectului WorkTransitionCEE, cofinanțat de Uniunea Europeană.

PUBLICITATE
Conform sursei citate, mai mult ca oricând, noile direcții de dezvoltare privind digitalizarea și economia verde estompează linii de demarcație dintre muncă și viața personală, dintre muncă și învățare, dintre statutul de angajat și cel de antreprenor.

„Ceea ce a aduce multe oportunități, dar și multe provocări într-o construcție socio-politică a căreia arhitectură încă reflectă tipare din perioada revoluției industriale”, subliniază raportul.

Lucrarea a fost elaborată sub umbrela WorkTransitionCEE, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, ce reunește șase parteneri sociali reprezentativi din România, Ungaria și Slovacia, atât sindicate, cât și patronate, pentru a înțelege mai bine riscurile, provocările și oportunitățile din industria 4.0 pentru tranziția muncii în Central și Europa de Est.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.