Raport Smart City în România: Circa 600 de proiecte derulate în 87 de oraşe, la ora actuală

Raport Smart City în România: Circa 600 de proiecte derulate în 87 de orașe, la ora actuală

Telex » Știri 26 iunie 2020  

Aproape 600 de proiecte Smart City se află, în prezent, în stadiul de proiect, în curs de implementare sau au fost deja finalizate în 87 de oraşe din România, arată datele unui raport de specialitate, citat de Agerpres. În luna martie a anului trecut, se aflau în derulare 330 de proiecte de tip Smart City în 45 de oraşe.

Potrivit rezultatelor raportului întocmit de Vegacomp Consulting, topul primelor oraşe, în funcţie de numărul de proiecte în plan, în curs de implementare sau livrate este condus de Alba Iulia - cu 106 iniţiative, urmat de Cluj-Napoca (54), Timişoara (26), Arad (19), Iaşi (19), Braşov (18), Bucureşti - Sector 4 (18), Oradea (17), Sibiu (16) şi Piatra Neamţ (15).

La nivel general, raportul lunii iunie 2020 aduce pe listă 594 de iniţiative aflate în stadiul de proiect, în curs de implementare sau deja finalizate, în 87 de oraşe mari, medii şi mici din ţară, dublu faţă de datele din luna martie a anului anterior,

Proiectele Smart City identificate îşi păstrează clasificarea, în aceleaşi şase Verticale Smart City, respectiv: Smart Economy, Smart Mobility, Smart Environment, Smart People, Smart Living şi Smart Governance.

Conform analizei, verticala Smart Mobility se detaşează semnificativ, în prezent, inclusiv în contextul atenţiei sporite la siguranţă şi sănătate, lucru ce se reflectă în transporturi - acoperită de nu mai puţin de 188 proiecte, cu peste 100 mai multe decât în anterioara raportare. Pe locurile următoare se situează Smart Governance, cu 130 de proiecte, Smart Living (121), Smart Economy (84), Smart Environment (42) şi Smart People (29).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.