RAR introduce sistemul de programări pentru redobândirea certificatului de înmatriculare, a duplicatului și înlocuirea Cărții de Identitate a vehiculului

RAR introduce sistemul de programări pentru redobândirea certificatului de înmatriculare, a duplicatului și înlocuirea Cărții de Identitate a vehiculului

Telex » Știri 14 noiembrie 2023  

Redobândirea certificatului de înmatriculare, duplicatul și înlocuirea Cărții de Identitate a vehiculului se pot obține, din 15 noiembrie, doar pe baza unei programări prealabile, informează Registrul Auto Român (RAR). "(...) începând cu data de 15 noiembrie 2023, verificările necesare pentru redobândirea Certificatului de Înmatriculare reținut la controlul tehnic în trafic, eliberarea duplicatului și înlocuirea Cărții de identitate vor necesita programare prealabilă. Prin urmare, nu vă mai puteți prezenta la reprezentanțele RAR fără ca înainte să intrați pe site-ul www.rarom.ro, la secțiunea Programări, sau să sunați la numărul de call-center 021/9672 și să obțineți un număr de programare (...) RAR vine în întâmpinarea clienților prin suplimentarea numărului de locuri disponibile în vederea programărilor, astfel încât intervalul de așteptare să fie cât mai scurt", se arată într-un comunicat de presă al instituției, citat de Agerpres. Potrivit aceleiași surse, introducerea sistemului de programări este menită să reducă timpii de așteptare de la intrarea în curtea reprezentanțelor RAR până la preluarea vehiculelor de către inginerii de pe linie.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.