Rata anuală a inflației a fost în aprilie 2,7%

Rata anuală a inflației a fost în aprilie 2,7%

Telex » Știri 13 mai 2020  

Preţurile de consum au crescut în aprilie comparativ cu aceeaşi lună din 2019 cu 2,7%, a anunţat astăzi Institutul Naţiomnal de Statistică (INS), citat de Mediafax. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,3%,.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2019 – aprilie 2020) faţă de precedentele 12 luni (mai 2018 – aprilie 2019), calculată pe baza IPC, este 3,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,6%.

În martie, rata anuală a inflației a fost 3%.

Față de luna precedentă, cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat la legume și conserve de legume, cu 4,88%, dintre care cartofii s-au scumpit cu 8,96% iar fasolea boabe și alte leguminoase cu 5,84%. Au crescut și prețurile fructelor proaspete cu 4,75% și citricele cu 3,29%.

Scăderi de prețuri, față de martie 2020 s-au înregistrat la ouă, combustibili, gaze naturale, energie electrică, precum și transport aerian.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.