Rata anuală a inflației în UE, 2,3% în luna mai

Rata anuală a inflației în UE, 2,3% în luna mai

Telex » Știri 18 iunie 2021  

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a crescut în luna mai până la 2,3%, de la 2% în luna aprilie, țările membre cu cele mai ridicate rate fiind Ungaria (5,3%) Polonia (4,6%), Luxemburg (4%), Lituania (3,5%) și România (3,2%), arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. Comparativ cu situația din luna aprilie 2021, rata anuală a inflației a scăzut în patru state membre, a rămas stabilă într-un singur stat și a crescut în 22 de țări. În rândul acestora din urmă se regăsește și România, unde rata anuală a inflației a crescut până la 3,2% în mai, de la 2,7% în aprilie. Comparativ, în luna mai 2020, rata anuală a inflației în România era de 1,8%.

Datele Eurostat mai arată că în zona euro rata anuală a inflației a crescut până la 2% în luna mai, de la 1,6% în aprilie. Pentru statele din zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creșterii anuale a prețurilor a venit din partea energiei, unde s-a înregistrat o creștere de 1,19 puncte procentuale, urmată de servicii, cu o majorare de 0,45 puncte procentuale.

După mai multe luni în care zona euro a avut o inflație negativă, acest indicator a atins în sfârșit ținta de 2% urmărită de Banca Centrală Europeană pe termen mediu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.