Rata şomajului în Capitală, 1,48%, în iunie

Rata șomajului în Capitală, 1,48%, în iunie

Telex » Știri 11 iulie 2018  

Rata şomajului înregistrată în Capitală la sfârşitul lunii iunie a fost de 1,48%, circa 17.630 persoane fiind oficial fără un loc de muncă, conform datelor anunţate de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM), citate de Agerpres. Din numărul total al şomerilor bucureşteni indemnizaţi şi neindemnizaţi (17.630), mai mult de jumătate erau femei, respectiv 9.200. La finele lunii iunie, şomerii indemnizaţi erau în număr de 2.175, dintre care 1.375 erau femei.

De asemenea, 676 şomeri indemnizaţi aveau un nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional, 833 aveau un nivel de instruire liceal şi post-liceal, din care 1 absolvent, iar 666 persoane erau cu un nivel de instruire universitar, din care 4 absolvenţi.

Potrivit datelor AMOFM, din numărul total de şomeri neindemnizaţi, de 15.455, mai mult de jumătate, respectiv 7.825, erau femei. De asemenea, 5.852 de şomeri neindemnizaţi aveau un nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional, 5.073 un nivel de instruire liceal şi post-liceal, iar 4.530 aveau un nivel de instruire universitar.

Numărul şomerilor cuprinşi la cursurile de calificare/recalificare de la 1 ianuarie 2018 era de 129, iar cel al solicitanţilor de adeverinţe pentru Legea nr. 416/2001, privind venitul minim garantat în luna iunie 2018, se ridica la 10.

Populaţia activă civilă era de 1.193.100 de persoane la finele lunii iunie.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.