Rata şomajului înregistrat în evidenţele ANOFM, 3,31% în decembrie 2018

Rata șomajului înregistrat în evidențele ANOFM, 3,31% în decembrie 2018

Telex » Știri 23 ianuarie 2019  

La sfârşitul lunii decembrie 2018, rata şomajului înregistrat la nivel naţional în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a fost de 3,31%, în scădere cu 0,01 puncte procentuale (pp) față de luna anterioară şi sub valoarea înregistrată la finele aceleiași luni a anului 2017, cu 0,71 pp, a anunţat instituţia.

Numărul total de şomeri la finele lunii decembrie a.c., de 288.896 persoane, a scăzut cu 680 faţă de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor înregistraţi, 62.004 au fost şomeri indemnizaţi şi 226.892 neindemnizaţi. Comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a crescut de la 3,32% (în noiembrie 2018) la 3,35%, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 3,33% (în noiembrie 2018) la 3,27 %.

În funcție de mediul de rezidență, la finele lunii decembrie, 84.607 şomeri proveneau din mediul urban şi 204.289 din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40-49 de ani (80.733), urmaţi de cei din grupa de vârstă peste 55 de ani (53.723), la polul opus aflându-se persoanele între 25-29 de ani (17.255).

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (30,50%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 24,55% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,81 %.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.