Reforma fiscal-bugetară, între deziderat și măsuri proactive

Reforma fiscal-bugetară, între deziderat și măsuri proactive

Numărul 38, 27 sep.-3 oct. 2023  »  Comentariul ediției

Teodor Brateș

Informăm sistematic cititorii noștri în legătură cu măsurile guvernamentale menite să promoveze o serie de reforme în sistemul fiscal-bugetar. Vom continua să aducem la cunoștința celor interesați, în special a colegilor noștri, profesioniștii contabili, modul în care se desfășoară procedurile parlamentare consacrate adoptării proiectelor de lege aferente. Până la finalizarea procesului respectiv, apare util să evaluăm contextul care a făcut și face necesară adoptarea unui pachet de reglementări, unele urgente, determinate de situația actuală a economiei noastre naționale, în context regional, european și mondial.

Toate datele statistice oficiale converg spre ideea că ne aflăm într-un punct de inflexiune care impune o substanțială modificare și completare a cadrului legal de funcționare a sistemului financiar-bugetar. Este vorba, așa cum știm cu toții, despre dimensiunile deficitului bugetar și, pe cale de consecință, ale datoriei publice, în special ale celei externe, nu numai pe termen lung, ci și pe termen scurt. De aici, urgențele menționate apărute și în condițiile în care se perpetuează o serie de dezechilibre care afectează întreaga economie până la consumul final al populației.

Evident, a fost, este și va fi nevoie de un mix de politici fiscal-bugetare coerent și predictibil, capabil să asigure stabilitatea macro și microeconomică. Ceea ce se propune prin noile reglementări, cel puțin la modul intenție, vizează fundamentele rezilienței și, implicit, asigurarea stabilității, în special a sistemului financiar. Desigur, stabilitatea nu înseamnă stagnare, înghețarea unei stări de fapt și a unei stări de spirit, ci imprimarea unei tendințe pozitive în evoluția întregii noastre economii naționale.

Acestea ar fi câteva aspecte – să le spunem – teoretice ale temei în discuție. Ele indică, însă, căile de urmat în sfera practicii decizionale la toate nivelurile și în toate domeniile de activitate.

Datele disponibile converg către concluzia că ne apropiem de limitele suportabilității în materie de deficite gemene – bugetar și comercial – că, fără diminuarea consistentă a acestor dezechilibre, apare posibilitatea agravării situației, până la declanșarea unei nedorite crize multiple.

Șansele de ameliorare a situației sunt, din fericire, tot atât de evidente, așa cum rezultă din examinarea reușitelor la nivel micro, dar și a celor la scara întregii economii, concretizate, înainte de toate, în continuarea procesului de creștere economică. Se confirmă, prin nenumărate exemple, existența unor pârghii puternice de influențare a evoluțiilor economiei, începând cu gestionarea bugetelor locale și terminând cu eficientizarea alocărilor financiare și materiale destinate economiei la scară națională.

Nu este vorba doar despre o reducere a cheltuielilor și de mărirea veniturilor, ci despre schimbări de esență, de ordin calitativ. Ajungem, astfel, din aproape în aproape, la ceea ce numim optimul economico-social. Incontestabil, se impune o regândire a structurii cheltuielilor cu mutarea centrului de greutate a acestora la procesul investițional, dar nu în orice fel, ci exclusiv cel care are un efect propagat, pozitiv, pe întreaga arie a activităților economico-sociale. Crearea unui volum mai mare de valoare adăugată determină, cum bine se știe, lărgirea bazei de impozitare, majorarea veniturilor și, prin urmare, echilibrarea întregului buget național.

În acest context, revin inevitabil în atenție și resursele sistemului bancar, sistem consolidat prin rezultate palpabile în ultimul timp, destinate finanțării celor mai favorabile proiecte pentru obținerea unei creșteri economice sănătoase, sustenabile.

Nu este cazul să detaliem, deocamdată. Când noile reglementări vor intra în vigoare, vom dispune și de reperele necesare pentru analize mai aprofundate. Acum, așa cum mai remarcam, începând cu entitățile de bază, se cere acționat astfel încât măsurile menționate să-și găsească reflectarea directă în realitățile de zi cu zi, prin demersuri proactive, singurele care ne ajută nu numai să evităm acutizarea situației actuale, ci și să progresăm, așa cum ne permite potențialul de care dispunem. Un potențial care, bine gestionat, constituie și garanția depășirii dificultăților din prezent și permite obținerea progreselor pe care ni le dorim cu toții.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.