Reglementare finală IESBA, octombrie 2020 – Revizuiri la Cod pentru promovarea rolului și mentalității pe care ar trebui să le aibă profesioniștii contabili, disponibilă în limba română
Numărul 46-47, 24 nov.-7 dec. 2020 » Direct de la sursă
Ca parte a activității Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România de a facilita accesul membrilor la materialele de specialitate relevante elaborate de organismele internaționale, vă punem la dispoziție versiunea în limba română a reglementării finale Revizuiri la Cod pentru promovarea rolului și mentalității pe care ar trebui să le aibă profesioniștii contabili, publicată de International Ethics Standards Board for Accountants (IESBA) în luna octombrie a.c.
IESBA este un consiliu normalizator independent la nivel global. Misiunea IESBA este de a servi interesul public prin stabilirea unor standarde de etică, inclusiv a unor dispoziții privind independența auditorilor, cu scopul de a ridica standardele privind conduita și practica etice pentru toți profesioniștii contabili prin intermediul unui Cod etic internațional pentru profesioniștii contabili (inclusiv Standardele Internaționale privind Independența) robust și care poate fi aplicat la nivel global.
Scopul acestor revizuiri la Cod este de a promova mai bine rolul și mentalitatea pe care ar trebui să le aibă profesioniștii contabili. Prin modificările aduse se recunoaște în mod explicit faptul că profesia contabilă beneficiază de încrederea publicului în rolurile vaste pe care le joacă în societate și că această încredere se bazează pe competențele și valorile pe care le aduce activităților sale profesionale. Foarte important, acestea reafirmă responsabilitatea profesiei de a acționa în interes public și rolul fundamental al Codului în îndeplinirea acestei responsabilități.
Această reglementare a fost aprobată de Consiliul de Supraveghere în Interesul Public (PIOB), care a concluzionat că în elaborarea documentului a fost urmată procedura stabilită și a fost acordată atenția cuvenită interesului public.
Pentru o bună înțelegere a modificărilor la Codul etic vă invităm să parcurgeți documentul în limba română la secțiunea Publicații – Organisme internaționale – Norme profesionale și ghiduri de pe site-ul CECCAR.





Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ