Reglementările privind accesul în lăcașele de cult și organizarea procesiunilor și/sau pelerinajelor religioase, publicate în Monitorul Oficial

Reglementările privind accesul în lăcașele de cult și organizarea procesiunilor și/sau pelerinajelor religioase, publicate în Monitorul Oficial

Telex » Știri 26 octombrie 2021  

În Monitorul Oficial nr. 1017 din 25 octombrie 2021 au fost publicate Ordinele comune nr. 2.283/157/2021 al ministrului Sănătății, interimar, și al ministrului Afacerilor Interne privind modificarea Ordinului nr. 1.103/95/2020 pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță și măsuri sanitare specifice pentru desfășurarea activităților religioase și nr. 2.284/1.817/2021 al ministrului Sănătății, interimar, și al secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru Culte pentru modificarea Ordinului nr. 685/939/2021 privind regulile de protecție sanitară care trebuie respectate la organizarea procesiunilor și/sau pelerinajelor religioase.  

Potrivit noilor reglementări, accesul credincioșilor în lăcașul de cult și în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase se face astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 2 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane. Slujbele oficiate de către personalul de cult în aer liber (în curtea lăcașului de cult) se desfășoară cu menținerea distanței de 2 m între persoane.

Procesiunile și/sau pelerinajele religioase se organizează cu asigurarea unei distanțe minime de siguranță de 2 metri între credincioși.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.