Reglementările privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică și a semnăturii electronice în cadrul structurilor MAI şi în relaţia acestora cu terţii, publicate în Monitorul Oficial

Reglementările privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică și a semnăturii electronice în cadrul structurilor MAI și în relația acestora cu terții, publicate în Monitorul Oficial

Telex » Știri 12 septembrie 2020  

A fost publicat în Monitorul Oficial nr. 835 din 11 septembrie 2020 Ordinul nr. 136/2020 al ministrului Afacerilor Interne privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică și a semnăturii electronice în cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne și în relația acestora cu terții. Actul normativ stabileşte un set de reguli privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică și a semnăturii electronice în cadrul unor proceduri realizate la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și în relația acestor structuri cu terții, astfel:

● utilizarea semnăturii electronice calificate pentru semnarea înscrisurilor electronice care au caracterul unui act administrativ sau a celor destinate a fi utilizate în relația cu terții;

● utilizarea semnăturii electronice avansate emise la nivelul MAI sau a unei semnături electronice având un nivel de securitate mai ridicat, pentru semnarea înscrisurilor în formă electronică destinate a fi utilizate în relația cu alte structuri MAI;

● posibilitatea structurilor, în funcție de rezultatul unei analize interne, de a achiziționa certificate calificate pentru semnătură electronică;

● reglementarea reutilizării înscrisurilor electronice prin certificarea „conform cu originalul” și semnare olografă a copiilor pe suport de hârtie;

● constituirea catalogului de servicii la nivelul MAI, precum și stabilirea obligației furnizorilor de servicii (structuri MAI) de a comunica, din oficiu, informațiile necesare constituirii și menținerii caracterului actualizat al catalogului;

● tipul de informații cuprinse în catalogul de servicii, respectiv serviciile prestate, furnizori, înscrisurile în formă electronică și semnătura electronică acceptate pentru prestarea fiecărui serviciu, precum și informații privind modalitatea de primire a înscrisurilor în formă electronică;

● petițiile, cererile de audiență sau solicitările de informații de interes public, formulate prin intermediul mijloacelor electronice, se primesc și se soluționează chiar dacă nu sunt semnate cu o semnătură electronică.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.