Renault a lansat muzeul virtual The Originals

Renault a lansat muzeul virtual The Originals

Numărul 47, 15-21 dec. 2021  »  Roza vânturilor

Compania Renault a lansat primul său muzeu online, intitulat The Originals, potrivit unui comunicat al producătorului auto, citat de Agerpres. Muzeul virtual este gratuit. Site-ul este disponibil în șase limbi - franceză, engleză, germană, spaniolă, portugheză și italiană. Versiuni în alte limbi vor fi adăugate în lunile următoare.

Prin lansarea muzeului virtual, Renault oferă vizitatorilor din întreaga lume accesul fără restricții la moștenirea culturală franceză a mărcii, evitând toate limitările de spațiu și timp, se menționează în comunicat.

Explorarea este alcătuită din arhive și date tehnice simple.

Muzeul prezintă 21 dintre modelele legendare ale mărcii, prin procesul de fotogrammetrie. Renault a ales această tehnologie pentru a îmbunătăți experiența de explorare a vizitatorului, creând un studio unic unde a scanat mașinile cu iluminarea cea mai potrivită. Vehiculele au fost scanate în 3D, iar zonele în care sistemul nu a putut ajunge au fost remodelate și asamblate în timpul procesului de post-producție.

Site-ul muzeului va include 50 de modele noi până la sfârșitul lunii ianuarie 2022, iar 80 vor fi expuse până la sfârșitul lunii decembrie 2022.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.