Reuters: Cancelarul german Friedrich Merz vrea reducerea birocrației în domeniul bancar, pentru a stimula economia

Reuters: Cancelarul german Friedrich Merz vrea reducerea birocrației în domeniul bancar, pentru a stimula economia

Numărul 41, 22-28 oct. 2025  »  Lumea în care trăim

Cancelarul german Friedrich Merz va pleda pentru dereglementarea sectorului bancar european, în cea mai recentă încercare a sa de a stimula creșterea celei mai mari economii a continentului, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, informează Agerpres.

De ani de zile, industria financiară din Germania se plânge de povara reglementărilor, care are ca rezultat pierderea cotei de piață a băncilor în afara Europei, și va saluta angajamentul lui Merz de a sprijini dereglementarea în discuțiile cu partenerii din coaliție, dar și cu alte guverne europene.

O mare parte din reglementarea bancară pe continent este realizată la nivelul Uniunii Europene, iar blocul analizează dacă va urma politica administrației Trump de a renunța la reglementările adoptate după criza financiară din 2008.

Merz, care a fost la un moment dat președintele administratorului american de investiții BlackRock în Germania, și-a prezent recent poziția într-un discurs. Deși a recunoscut că stabilitatea financiară s-a consolidat în urma majorării rezervelor și a fondurilor de siguranță, el a avertizat că aceste măsuri au avut consecințe devastatoare pentru economia germană.

„Băncile sunt prea puternic reglementate”, a declarat cancelarul german.

Merz și-a exprimat îngrijorarea că băncile europene pierd teren în fața rivalelor din SUA, o tendință care va continua în urma politicilor prietenoase cu mediul de afaceri adoptate de administrația Trump, susțin sursele.

Unii președinți ai băncilor centrale au avertizat asupra efectelor reducerii reglementărilor din sistemul bancar. „Dereglementarea nu ar trebui realizată prin reducerea standardelor pentru bănci”, a declarat luna aceasta șeful BCE, Christine Lagarde.

Isabel Schnabel, membru al Board-ului BCE, s-a pronunțat, de asemenea, împotriva atenuării reglementării, avertizând că aceasta „ar alimenta instabilitatea și ar putea planta semințele viitoarelor crize”.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.