Rezervele internaţionale ale României, 35,673 miliarde euro la 30 iunie
Numărul 14-15, 5-18 iulie 2016 » Breviar statistic
La 30 iunie 2016, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 31,729 miliarde euro, faţă de 32,672 miliarde euro la 31 mai 2016, se precizează într-un comunicat al BNR. În luna iunie au avut loc intrări de 979 milioane euro reprezentând alimentarea contului Comisiei Europene (861 milioane euro), modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice și altele. Pe de altă parte, de la rezervă au ieşit 1,922 miliarde euro reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele. La capitolul plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută se regăseşte rambursarea emisiunii de obligaţiuni denominată în euro a Ministerului Finanţelor Publice scadentă pe data de 17 iunie 2016, în suma de 1,578 miliarde euro, capital şi dobândă.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,944 miliarde euro.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 iunie 2016 au fost de 35,673 miliarde euro, faţă de 36,296 miliarde euro la 31 mai 2016.
Plăţile scadente în luna iulie 2016 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 120 milioane euro.




Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”
La Iași, un festival dedicat muzicii și gândirii creatoare
11 februarie 2026: Bucureștiul, capitală mondială a dansului
Viața cultural-artistică: oferte generoase pentru fiecare weekend
Expoziția „Fă rai din ce ai” – viața reală motivează și inspiră creația
Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația