România a fost lider în UE la creșterea lucrărilor de construcții în luna decembrie

România a fost lider în UE la creșterea lucrărilor de construcții în luna decembrie

Telex » Știri 21 februarie, 9:11  

Lucrările de construcții au înregistrat o creștere modestă în Uniunea Europeană și în zona euro, în luna decembrie 2023, comparativ cu luna anterioară, însă România a fost de departe țara cu cel mai puternic avans pe acest segment, atât de la o lună la alta, cât și în ritm anual, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. Conform acestor date, lucrările de construcții au crescut cu 0,8% în zona euro și cu 1,3% în UE în luna decembrie 2023, comparativ cu luna noiembrie 2023. În rândul statelor membre ale UE, cele mai importante creșteri au fost înregistrate în România (10,3%), Polonia (8,5%) și Ungaria (5%). În cazul României, creșterea de 10,3% din luna decembrie 2023 vine după un avans de 3,3% în noiembrie.

În ritm anual, luna decembrie 2023, comparativ cu luna decembrie 2022, lucrările de construcții au crescut cu 1,9% în zona euro și cu 2,4% în Uniunea Europeană. Și în acest acest caz, România este lider în UE cu o creștere semnificativă de 30,7% a lucrărilor de construcții comparativ cu luna decembrie din 2022. Alte state cu creșteri puternice ale lucrărilor de construcții sunt Polonia (18,9%) și Belgia (10,7%).

Conform datelor prezentate anterior de Institutul Național de Statistică (INS), în România, în luna decembrie 2023 față de luna decembrie 2022 volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 27,3% ca serie brută, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 25,5%.

Raportat la luna noiembrie a anului trecut, în decembrie 2023, lucrările în construcții au consemnat creșteri atât ca serie brută (+28,1%), cât și ca serie ajustată (+10,3%).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.