România este cea mai dinamică piață auto din UE, dar se află pe ultimul loc la rata de motorizare
Numărul 21-22, 31 mai - 13 iun. 2023 » Roza vânturilor
România a înregistrat cel mai mare ritm de creștere medie anuală a ratei de motorizare din Uniunea Europeană, în perioada cuprinsă între 2001 și 2021, cu un avans de 5,4%, urmată de Polonia, cu un avans de 4,5%, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. La polul opus, sunt țări membre ale UE unde rata de motorizare a înregistrat o creștere medie anuală mai mică de 1%, precum Suedia (0,3%), Germania și Luxemburg (ambele cu 0,4%), Belgia și Austria (ambele cu 0,5%), Franța și Italia (ambele cu 0,7%), Spania (0,8%), Malta și Țările de Jos (ambele cu 0,9%).
Cu toate acestea, și în anul 2021, România era pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința ratei de motorizare, cu mai puțin de 400 autoturisme la mia de locuitori, fiind devansată chiar și de Letonia sau Bulgaria. La polul opus, Polonia și Luxemburg se apropiau de 700 de autoturisme la mia de locuitori.
La nivel regional, în 2021, patru dintre cele zece regiuni cu cea mai mare rată de motorizare erau amplasate în Italia. La polul opus, patru din cele zece regiuni cu cea mai mică rată de motorizare erau în Grecia, două în România (regiunea de Nord-Est cu 304 de autoturisme la mia de locuitori și Sud-Muntenia cu 350 autoturisme la mia de locuitori), două în Franța, una în Germania și una în Ungaria.
În 2021, numărul mediu de autoturisme pe cap de locuitor în UE a crescut de la 0,53 până la 0,57. Datele arată că țările membre din vest au o rată de motorizare (numărul de autoturisme per 1.000 de locuitori) mai mare decât țările membre din centrul și estul Europei. Cu toate acestea, la nivel regional, sunt diferențe semnificative cu privire la rata de motorizare în UE. De exemplu, în România, în anul 2021 erau mai mult de 0,6 autoturisme pe cap de locuitor în regiunea București-Ilfov, față de aproape 0,3 autoturisme pe cap de locuitor în regiunea Nord-Est.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil