România își păstrează avantajul competitiv în Europa Centrală și de Est din punctul de vedere al prețurilor activelor imobiliare

România își păstrează avantajul competitiv în Europa Centrală și de Est din punctul de vedere al prețurilor activelor imobiliare

Numărul 31-32, 25 aug. - 7 sep. 2021  »  Analize și sinteze

România își păstrează avantajul competitiv în Europa Centrală și de Est (ECE) din punctul de vedere al prețurilor activelor imobiliare, astfel că, într-un scenariu optimist, în acest an volumul tranzacțiilor cu proprietăți comerciale – birouri, spații industriale, logistice, hoteluri – ar putea să fie comparabil cu cel din 2020, când a înregistrat un nivel de circa 900 milioane de euro, relevă o analiză a companiei de consultanță imobiliară JLL România. În prezent, pe piața locală, din estimările companiei, sunt în diverse stadii de negociere tranzacții cu o valoare totală de peste 400 milioane euro, având ca obiect în special clădiri de birouri și proiecte de retail. „Deocamdată, în ciuda așteptărilor din piață, yieldurile pentru birouri și spații logistice/industriale se mențin la același nivel de un an, la 7%, respectiv 8%, în timp ce la retail yieldurile au crescut cu 25 puncte de bază la 7,25%”, menționează analiștii de la JLL.

„România oferă oportunități foarte atrăgătoare in segmentul proprietăților imobiliare comerciale din perspectiva prețurilor. Nivelul yieldurilor se menține mult peste cel înregistrat în perioada de vârf anterioară, respectiv 2007, dar și mult peste cel consemnat în restul regiunii. Adăugând și că nivelul chiriilor este, în mare, neschimbat de foarte mulți ani (chiar și 10, în cazul birourilor), observăm că prețurile pe metrul pătrat pentru birouri, hale sau spații de retail au crescut doar marginal în ultimii 5 ani (între 0 și 10% cumulat) în contrast izbitor cu creșterile susținute din zona de rezidențială. Prin urmare, ne așteptăm ca oportunitatea aceasta să se reflecte în perioada următoare într-un volum de tranzacționare mai mare, deși, pe termen scurt, adică în 2021, investițiile nu vor depăși cel mai probabil nivelul din 2020”, a declarat Andrei Văcaru, Head of Capital Markets la JLL România.

Presiunea pe care analiștii se așteaptă să o vadă pe yieldurile proprietăților industriale, și potențial pe birouri, în linie cu evoluțiile regionale, depinde în mare măsură de disponibilitatea finanțărilor și a condițiilor de finanțare, de evoluția indicatorilor macroeconomici, dar și de sustenabilitatea măsurilor luate la nivel politic.

Investitorii au încă apetit pentru proprietăți comerciale în România, încurajați de revenirea rapidă a economiei

Piața de investiții imobiliare din România a totalizat în primul semestru 309 milioane euro, cu aproape 22% mai puțin față de perioada similară a anului trecut. Studiul relevă că impactul pandemiei de COVID-19 asupra pieței imobiliare a fost mai redus decât se aștepta, astfel că volumele investiționale s-au menținut la niveluri „sănătoase” atât în 2020, cât și în prima jumătate a acestui an.

Tranzacții începute în timpul pandemiei au fost închise în primul semestru din 2021, demonstrând că investitorii au încă apetit pentru proprietăți comerciale în România, încurajați de revenirea rapidă a economiei. Comparativ cu anul trecut, numărul tranzacțiilor a crescut, în timp ce valoara medie a unei tranzacții a scăzut la 21 milioane de euro.

Bucureștiul a continuat să fie destinația preferată a investitorilor, cumulând 69% din volumul total tranzacționat în primul semestru, urmat de Timișoara, Iași și Oradea.

Volumul tranzacțiilor cu birouri a totalizat 197 milioane de euro în primul semestru din 2021.

În ceea ce privește piața industrială și de logistică, activitatea pe acest segment este, potrivit analizei, limitată de lipsa de produse disponibile la vânzare, în condițiile în care piața este dominată de jucători strategici, care în foarte puține cazuri vor să vândă.

Capitalul local a reprezentat aproape 10% din totalul investițiilor, în timp ce investitorii străini au fost implicați în restul volumului, cei din Austria fiind de departe cei mai activi, conform comunicatului JLL România.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.