România îşi propune afilierea la NATO a primului Centru de Excelenţă pentru Protecţia Mediului

România își propune afilierea la NATO a primului Centru de Excelență pentru Protecția Mediului

Telex » Știri 16 iulie 2018  

România va găzdui un Centru de Excelenţă pentru Protecţia Mediului, sub coordonarea Ministerului Apărării Naţionale şi a Ministerului Mediului, scopul vizat de autorităţile de la Bucureşti fiind ca această nouă entitate să primească acreditarea din partea NATO şi să fie afiliată la acest organism internaţional, informează Agerpres. Anunţul a fost făcut de ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, şi ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, într-o conferinţă de presă comună.

„Împreună cu Ministerul Mediului, ne asumăm un proiect nou. Probabil că foarte mulţi dintre dvs. vă întrebaţi ce are Ministerul Apărării Naţionale cu această zonă a protecţiei mediului şi de ce este implicat Ministerul Apărării Naţionale. Răspunsul este unul foarte simplu: faptul că ne asumăm Preşedinţia în perioada următoare pentru o zonă foarte importantă, în speţă şi pentru protecţia mediului, înseamnă foarte mult pentru Ministerul Apărării Naţionale. În acest context, vine şi înfiinţarea Centrului de Excelenţă pentru Protecţia Mediului, un Centru de Excelenţă pe care îl vom gândi şi asuma deocamdată la nivel naţional, urmând ca, pe principiul pe care putem face o notă de afiliere la structurile NATO, să putem să avem un Centru de Excelenţă NATO pe Protecţia Mediului. Un lucru care, cred eu, nu face decât să poziţioneze România şi mai bine pe harta Centrelor de Excelenţă ale NATO. Vă reamintesc că, la momentul de faţă, România găzduieşte un astfel de Centru de Excelenţă, la Oradea. Ne propunem ca, în perioada următoare, să derulăm o serie de activităţi menite să ducă la regândirea strategiei pentru protecţia mediului şi din perspectiva Ministerului Apărării Naţionale. Targetul nostru este acela să afiliem acest Centru de Excelenţă la NATO”, a declarat, ministrul Apărării Naţionale.

La rândul său, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a menţionat că noul Centru de Excelenţă pentru Protecţia Mediului va primi finanţare de la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Centrul de Excelenţă pentru Protecţia Mediului va funcţiona la Bucureşti, iar inaugurarea oficială a acestuia este preconizată pentru data de 29 noiembrie 2018. Valoarea finanţării Centrului se ridică la aproximativ 1,5 milioane euro, sumă eşalonată pe mai mulţi ani. Calendarul final al eşalonării bugetului va fi stabilit după rectificarea bugetară anunţată pentru sfârşitul lunii iulie a acestui an.

Conform datelor prezentate de Ministerul Apărării Naţionale, la data de 1 ianuarie 2018, existau, la nivel internaţional, 24 de Centre de Excelenţă acreditate NATO, cu 1.226 de funcţii, iar 26 dintre cei 29 de membri NATO sunt implicaţi în activitatea acestor centre. De asemenea, numărul naţiunilor sponsor al acestor entităţi se ridică la 21.

Calendarul activităţilor legate de noul Centru cuprinde: semnarea unui Memorandum operaţional (în luna august), a unui Memorandum funcţional şi de organizare (în septembrie), finalizarea construcţiei unui sediu 100% ecologic (în octombrie) şi deschiderea oficială a amplasamentului (în noiembrie).

Un alt proiect anunţat de Ministerul Apărării Naţionale se intitulează „Capsula timpului”. Prin intermediul acestuia se urmăreşte stocarea a cât mai multe informaţii privind evoluţia României, privite prin prisma realizărilor de la nivelul anilor 1918 şi 2018. „Capsula timpului" va fi amplasată în zona Centrului de Excelenţă pentru Protecţia Mediului din Bucureşti şi va fi sigilată la momentul inaugurării noului Centru, pe data de 29 noiembrie a acestui an.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.