România va beneficia de fondurile alocate de BERD și Comisia Europeană pentru sprijinirea energiei verzi

România va beneficia de fondurile alocate de BERD și Comisia Europeană pentru sprijinirea energiei verzi

Telex » Știri 28 martie 2023  

Fonduri în valoare de peste 1,1 miliarde de euro urmează să fie mobilizate pentru proiecte sustenabile, sprijinite cu 150 de milioane de euro sub formă de garanții în cadrul InvestEU, iar de aceste fonduri urmează să beneficieze și România, a anunțat Comisia Europeană (CE), citată de Agerpres. În cadrul programului InvestEU, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Comisia Europeană colaborează pentru a ajuta diverse țări ale UE să își realizeze întregul potențial verde. De aceste fonduri vor beneficia Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.

Comitetul pentru investiții aferent InvestEU a aprobat, la finalul săptămânii trecute, garanții în valoare de aproximativ 150 milioane euro sub forma unor acorduri-cadru pentru primele operațiuni susținute de BERD, care urmează să fie desfășurate. Ele fac parte din acordul de garanții aferente InvestEU în valoare de până la 450 de milioane de euro, convenit între Comisia Europeană și BERD.

BERD, sprijinită prin programul InvestEU, va mobiliza fonduri în valoare de peste 1,1 miliarde de euro, prin intermediul unor investiții directe sau al unor intermediari financiari, pentru a ajuta țările din UE în care BERD operează să își realizeze întregul potențial verde. Ele vor sprijini proiectele de investiții menite să îmbunătățească sustenabilitatea și să reducă la minimum degradarea mediului.

Noua finanțare va stimula investițiile verzi și sustenabile în sectoarele municipal, al transporturilor și al energiei, pentru a contracara problemele de mediu.

Ea va contribui, în plus, la succesul programului "Orașe verzi" susținut de BERD, care este activ în peste 50 de zone urbane, pentru a impulsiona accelerarea tranziției verzi a acestora. Finanțarea va susține și redresarea de pe urma pandemiei de COVID-19, va viza deficiențele în materie de infrastructură și va îmbunătăți competitivitatea și convergența socio-economică a acestor țări ale UE.

În plus, instituțiile financiare din aceste țări vor fi în măsură să acorde împrumuturi pentru a finanța investiții în domenii precum transportul sustenabil, eficiența energetică, energia din surse regenerabile și clădirile rezidențiale. Ele vor contribui la economisiri de energie și la reducerea emisiilor de CO2 la nivelul clădirilor și în sectorul transporturilor.

Cu sprijinul InvestEU, BERD va susține și investițiile verzi într-o gamă largă de proiecte industriale și de infrastructură. Ele vor viza îndeosebi întreprinderile private care se confruntă cu costuri tot mai mari ale noilor tehnologii, cu riscuri percepute ca fiind tot mai mari și cu lipsa disponibilității finanțării.

Printre proiectele care se preconizează că vor fi finanțate în acest context se numără eficiența energetică și utilizarea eficientă a resurselor în industrie și comerț, economia circulară și inițiativele de reciclare, clădirile ecologice, produsele alimentare sustenabile, energia din surse regenerabile, stocarea energiei și rețelele de energie, apa și apele reziduale, precum și transportul urban și cel cu emisii reduse de dioxid de carbon.

"Doresc să îmi exprim satisfacția cu privire la aceste prime acorduri-cadru cu BERD, susținute prin garanții în cadrul InvestEU, care vor sprijini țările UE din Europa Centrală și de Est, precum și Grecia, să își deblocheze întregul potențial de creștere verde și sustenabilitate a mediului. Ele vor sprijini investițiile verzi în sectoarele municipal, al energiei și al transporturilor, vor stimula competitivitatea și vor contribui la creșterea convergenței socio-economice. InvestEU joacă un rol esențial în mobilizarea investițiilor în întreaga UE și în promovarea unei economii sustenabile, favorabile incluziunii și reziliente. BERD este partenerul nostru important și fiabil pentru realizarea acestor priorități", a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor. La rândul său, președintele BERD, Odile Renaud-Basso, a declarat că parteneriatul cu Comisia Europeană va debloca mai multe investiții sustenabile și verzi în întreaga UE. "BERD își va utiliza expertiza în implicarea sectorului privat și în materie de politici pentru a contribui la o tranziție rapidă către un viitor verde în țările UE în care investim - în special în sectoarele municipal, industrial și al IMM-urilor din economiile lor", a precizat președintele BERD.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.