Sancțiuni contravenționale de 2,667 milioane lei aplicate de DGAF în urma unor controale operative la terase, restaurante și cluburi
Telex » Știri 20 iunie 2017
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat că a derulat, prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF), acţiuni de control operativ în perioada 16-17 iunie, la contribuabili care desfăşoară activitate semnificativă în domeniul teraselor, restaurantelor și cluburilor. Potrivit unui comunicat al ANAF, controalele au vizat 459 contribuabili, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de circa 2,667 milioane lei (amenzi şi confiscări). Astfel, s-au aplicat 628 sancţiuni contravenţionale principale (436 amenzi şi 192 avertismente), valoarea totală a amenzilor fiind de 2,59 milioane lei. De asemenea, s-au confiscat sume (numerar), venituri ilicite şi bunuri în valoare totală de 77.408 lei. Totodată, s-a dispus suspendarea activităţii a 9 contribuabili (din care 3 pentru neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale – AMEF, 2 pentru nedotare cu AMEF şi 4 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 227/2015).
„Dintre cele 628 sancţiuni contravenţionale, 452 sancţiuni contravenţionale (72%) au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 28/1999, respectiv pentru neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile şi serviciile prestate, neîntocmirea documentelor justificative pentru sumele introduse/extrase din unitate, emiterea de bonuri fiscale care nu conţin toate informaţiile prevazute de lege, 139 sancțiuni contravenționale (22%) au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr 82/1991, referitoare la intocmirea documentelor justificative, iar 37 dintre acestea (6%) reprezintă alte sancțiuni”, precizează ANAF, într-un comunicat.
Actuala „ofensivă” a cărții înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic