Şapte noi acorduri de finanţare încheiate de MFP în baza schemei de ajutor de stat nr. 807/2014

Șapte noi acorduri de finanțare încheiate de MFP în baza schemei de ajutor de stat nr. 807/2014

Telex » Știri 12 septembrie 2019  

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a semnat şapte noi acorduri de finanțare acordate în baza schemei de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor majore (HG nr. 807/2014), a anunţat ministerul de resort.

„Cele șapte proiecte aprobate vor crea 778 noi locuri de muncă, au o valoare totală de 620,94 milioane lei, iar ajutorul de stat pentru finanțarea acestora este de 194,27 milioane lei. Aceste proiecte vor contribui cu 211,54 milioane de lei la dezvoltarea regională, prin taxele și impozitele suplimentare plătite”, precizează MFP, într-un comunicat.

În anul 2019 sunt prevăzute credite de angajament pentru acordarea de ajutoare de stat în valoare de peste 1,6 miliarde de lei, ceea ce presupune finanțarea unor proiecte de investiții de cel puțin 5 miliarde de lei.

Ministerul Finanțelor Publice administrează schema de ajutor de stat, instituită prin H.G. nr. 807/2014, care are ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea investițiilor cu impact semnificativ în economie prin finanțarea activelor corporale și necorporale aferente proiectelor de investiții.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.