Scop și mijloc

Scop și mijloc

Numărul 10, 13-19 mar. 2024  »  La început a fost cuvântul...

Evitarea derapajelor din comunicarea publică, în special prin intermediul mass-media, constituie, în continuare, tema noului „episod” din rubrica de față. În acest sens, supunem atenției cititorilor următoarea frază dintr-un editorial apărut în presa tipărită: „Când scopul este clar, țintele pot fi atinse mai lesne”. În fața acestei fraze, suntem îndreptățiți să ne întrebăm: care ar fi deosebirea dintre „scop” și „ținte”? Răspunsul vine de la sine: niciuna.

La rândul său, un reporter de radio a afirmat că „este nefiresc și incorect să se confunde scopul cu mijlocul”. În acest caz, intervine iar o întrebare inevitabilă: ar putea „nefirescul” să reprezinte ceva „corect”?

În aceeași ordine de idei, reținem și o intervenție dintr-o dezbatere televizată: „Pentru a fi obiective și imparțiale, scopul și mijloacele trebuie să fie consonante și compatibile”. Și în acest caz, avem de-a face cu formule pleonastice, întrucât „obiectiv” și „imparțial” sunt cuvinte echivalente, după cum este exclus ca o situație „consonantă” să nu fie și „compatibilă”. Păcat, însă, că erorile semnalate nu sunt „compatibile” și cu normele elementare ale exprimării „corecte”. (T.B.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.