Se va constitui Oficiul României pentru Promovarea Învățământului Superior, a Cercetării și Inovării și Antreprenoriatului în SUA

Se va constitui Oficiul României pentru Promovarea Învățământului Superior, a Cercetării și Inovării și Antreprenoriatului în SUA

Numărul 30, 25-31 octombrie 2016  »  Direct de la sursă

Oficiul României pentru Promovarea Învățământului Superior, a Cercetării, Inovării și Antreprenoriatului în Statele Unite ale Americii va fi constituit în scopul facilitării legăturilor dintre instituții de învățământ superior și cercetare din România cu instituții publice și private din SUA, informează Guvernul, într-un comunicat. Astfel, se au în vedere dezvoltarea de programe comune și schimb de bune practici, valorificarea oportunităților de finanțare a cercetării și inovării bilaterale și internaționale, precum și atragerea unor organizații/instituții de cercetare americane în proiecte românești, precum: Proiectul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) sau Centrul Internațional „Danubius-RI” de Studii Avansate pentru sisteme fluviu-deltă-mare, clustere ale industriei de automobile, pe domeniul IT etc. sau participarea la proiecte strategice în care România are interes și expertiză (zona de cercetare care vizează Delta Mississippi – Golful Mexico). Mai mult, Oficiul va avea un rol important în consolidarea legăturii cu membrii Diasporei din învățământul superior, cercetare și inovare, prin valorificarea potențialului de relaționare oferit de românii de peste hotare, potențialul de a stabili proiecte comune SUA – România, oferind mentorat și  activând pentru integrarea ţării noastre în lanțurile globale de valoare adăugată și în rețelele virtuale globale de laboratoare/infrastructuri de cercetare.

Inițiativa de creare a Oficiului este bazată pe modelul aflat în continuă dezvoltare, la nivel european, prin Oficiul Român pentru Știință și Tehnologie pe lângă Uniunea Europeană – ROSTeu.

Detaliile de funcționare, organizare ale Oficiului vor fi stabilite printr-un act normativ ulterior, în urma consultărilor între reprezentanți ai MENCS şi MAE cu autorităţile americane. De asemenea, pentru concretizarea acestui proiect şi a platformei de cooperare bilaterală pe domeniul educaţiei, ministrul Educaţiei Naționale şi Cercetării Științifice va începe discuţiile cu  partea americană. „Relațiile cu tradiție și cu rezultate importante în domeniul academic dintre România și SUA, Comisia Fulbright fiind unul dintre exemple, au evoluat prin încheierea a numeroase acorduri de cooperare cu universități americane, însă fără coordonare sau sprijin la nivel bilateral”, se mai precizează în comunicatul Executivului.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.