Sectorul bancar al UE este rezilient, cu un nivel solid al capitalului și al lichidităților

Sectorul bancar al UE este rezilient, cu un nivel solid al capitalului și al lichidităților

Telex » Știri 27 martie 2023  

Sectorul bancar al Uniunii Europene este rezilient, deoarece are un nivel solid al capitalului și al lichidităților, potrivit unui comunicat al liderilor UE, după summitul de vineri, transmite Reuters, preluată de Agerpres. "Uniunea bancară a consolidat semnificativ reziliența sistemului bancar al UE. Sectorul nostru bancar este rezilient, cu un nivel solid al capitalului și al lichidităților", se arată în comunicat.

Analiștii apreciază că zona euro va evita recesiunea și, cel puțin pe termen scurt, economia regiunii rezistă turbulențelor, ceea ce ar putea determina BCE să continue înăsprirea politicii monetare. Dar încrederea rămâne fragilă, după problemele din sectorul bancar european și american din ultimele două săptămâni, care au readus în memorie criza financiară globală din 2008.

Este foarte puțin probabil ca zona euro să se confrunte cu o nouă criză bancară, a dat asigurări premierul olandez Mark Rutte, după summitul de la Bruxelles. Acesta a explicat că sectorul bancar este de departe mult mai puternic decât era în urmă cu un deceniu, în special în privința rezervelor de capital (capital buffers) și a testelor de stres, iar economia este și ea solidă.

"Cred că este foarte puțin probabil dacă vedeți cum am organizat lucrurile în Europa", a răspuns Rutte, când a fost întrebat dacă vede o repetare a crizei financiare. "Este o reacție la ceea ce s-a întâmplat atunci și este o situație diferită de cea din SUA și Elveția", a adăugat oficialul olandez.

La rândul său, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a declarat că nu crede că există temeri în special legate de stabilitatea economică a Europei, când a fost întrebată în legătură cu turbulențele care afectează sectorul bancar și în special Deutsche Bank. "Fundamentele sectorului bancar sunt solide", le-a spus jurnaliștilor premierul italian.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.