Șeful AIEA solicită băncilor de dezvoltare să finanțeze noi proiecte de centrale nucleare

Șeful AIEA solicită băncilor de dezvoltare să finanțeze noi proiecte de centrale nucleare

Numărul 9, 6-12 mar. 2024  »  Lumea în care trăim

Directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a solicitat băncilor globale de dezvoltare și acționarilor lor guvernamentali, să finanțeze noi proiecte în domeniul energiei nucleare, avertizând că un eventual eșec ar întârzia tranziția energetică, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Într-un interviu pentru Financial Times, Rafael Grossi a apreciat că lipsa de finanțare pentru energie nucleară din partea unor bănci multilaterale precum Banca Mondială și Banca Asiatică de Dezvoltare este în contratimp cu dorințele majorității acționarilor lor, adăugând că a avut loc o schimbare majoră cu privire la perspectivele energiei nucleare, din cauza crizei climatice și a războiului din Ucraina.

"Toate aceste bănci de dezvoltare și instituții financiare internaționale sunt demodate și în contratimp cu ceea ce se întâmplă. Perspectiva băncilor pare să fie una de tip «post-Cernobâl», care nu mai corespunde cu indicațiile politice venite din partea țărilor și ideile și proiectele pe care le vedem", a spus Grossi.

Liderii lumii sunt așteptați luna aceasta la Bruxelles, unde va avea loc primul summit al energiei nucleare și unde sunt așteptați să discute cum să depășească opoziția unui mic număr de țări, precum Germania, la ideea de a utiliza bănci de dezvoltare pentru a finanța proiecte de centrale nucleare, a spus Grossi.

Apelul lansat de AIEA pentru a modifica practicile de creditare ale băncilor de dezvoltare vine după o campanie de succes demarat de marii producători de energie nucleară din UE, precum Franța, pentru a convinge Banca Europeană de Investiții să deschidă calea pentru a finanța proiecte în domeniul energiei atomice.

Nadia Calvino, care în luna ianuarie a preluat postul de președinte al BEI de la germanul Werner Hoyer, a declarat pentru FT că brațul financiar al UE trebuie să se asigure că "nu rămâne în urmă" când vine vorba de noile tehnologii de reactoare, precum reactoarele modulare mici.

BEI, care are o putere financiară de peste 500 de miliarde de euro, nu are o interdicție referitoare la investiții în energia atomică, dar, începând din 1987, a refuzat noi proiecte în domeniul producției de energie nucleară, în contextul opoziției unor țări precum Germania.

Similar, Banca Mondială nu a mai sprijinit proiecte în domeniul energiei nucleare după 1959, atât din cauza opoziției Berlinului, cât și a îngrijorărilor exprimate de alți acționari că răspândirea tehnologiei nucleare ar putea fi utilizată pentru a produce arme nucleare. Într-un comunicat de presă, Banca Mondială a precizat că orice decizie cu privire la extinderea "capacităților interne" în domeniul energiei nucleare ar necesita un sprijin larg din partea acționarilor, în condițiile în care deciziile din boardul director sunt luate pe bază de consens.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) estimează că investițiile anuale în energia nucleară vor trebui să se dubleze până la 100 de miliarde de dolari în 2030, de la aproape 50 de miliarde în 2022, pentru a putea fi îndeplinit obiectivul ajungerii la neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.