Simplu și complex

Simplu și complex

Numărul 31-32, 11-24 august 2020  »  La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Implicarea unui număr tot mai mare de concetățeni în acțiunile menite să combată pandemia de COVID-19 a determinat și determină, în mass-media, utilizarea tot mai frecventă a substantivelor colective (cu adjectivele aferente, după caz), precum „antreprenoriatul”, „lumea afacerilor”, „tineretul întreprinzător”, „breasla analiștilor”. Când, însă, asemenea cuvinte sau sintagme sunt incluse în fraze tot mai complicate, intervine, din păcate, destul de des, dezacordul gramatical. Câteva exemple vor fi, credem, edificatoare.

Într-un articol publicat de un săptămânal cu profil economic se afirma: „Grosul oamenilor de afaceri au conștientizat faptul că...”. Or, în această formulare nu există acordul obligatoriu între subiect – „grosul” (deoarece acesta este subiectul, și nu sintagma „oamenilor de afaceri”) – și predicat „au conștientizat”.

La fel, într-o emisiune radio, un invitat a spus: „În rândurile tineretului nostru, angajați în noi afaceri, constatăm că ei se adaptează relativ repede la...”. Eroarea este aceeași ca în primul caz. Deoarece era vorba despre un substantiv colectiv, „tineretul” – adică la singular –, se impunea să se țină seama că predicatul se cerea „acordat” tot la singular. De asemenea, era recomandabil să se evite folosirea pronumelui, pentru „estetica” formulării, respectiv „constatăm că se adaptează”.

Și încă un exemplu în temă: o știre difuzată de un post TV era însoțită de următoarea frază: „Majoritatea participanților și-au exprimat adeziunea la propunerea privind...”. Evident, a fost încă un dezacord între subiect și predicat. Iată cum reguli simple sunt încălcate din motive, probabil... complexe – de la neatenție până la desconsiderarea cerințelor elementare ale unei comunicări eficiente. Așadar, exprimarea corectă reprezintă, cel puțin, echivalentul conformității în profesia contabilă și cu aceasta am spus aproape totul despre raportul dintre obligatoriu și benevol în vorbă și în scris. (T.B.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.