„Singur printre poeți” | Remember Marin Sorescu – joi, 29 februarie

„Singur printre poeți” | Remember Marin Sorescu – joi, 29 februarie

Numărul 8, 28 feb. - 5 mar. 2024  »  Roza vânturilor

2024, an bisect, prilejuiește o întâlnire cu Marin Sorescu, reprezentant de prim-plan al generației literare „șaizeciste”, născut la 29 februarie 1936, în Dolj, la Bulzești. Astfel, de ziua de naștere a polivalentului creator, tentat și de orizonturile artei plastice, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) organizează joi, 29 februarie, ora 13.00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, evocarea intitulată „Singur printre poeți”, generic tributar volumului de parodii cu care, în 1964, debuta unul dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii române postbelice.

Potrivit unui comunicat al MNLR, la eveniment vor participa: acad. Mircea Martin, prof. univ. dr. Lucian Chișu, conf. univ. dr. Paul Cernat, scriitorii Mihai Ispirescu și Ion Cocora. Moderator va fi prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general al MNLR.

Cu această ocazie va fi lansat volumul VIII din seria Opere Fundamentale, „Jurnal – Frânturi de făcut mâna”, ediție îngrijită de Mihaela Constantinescu-Podocea, Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2023.

Cei interesați pot găsi detalii aici.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.