Sistem digital de raportare la SMURD, UPU și Ambulanță

Telex » Știri 30 ianuarie 2017  

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat că speră ca de la 1 martie să fie implementat la nivel naţional un sistem digital de raportare pentru SMURD, Ambulanţă şi Unităţile de Primiri Urgenţe, renunţându-se la utilizarea fişelor din hârtie, informează News.ro. Raed Arafat a precizat că modelul este deja aplicat în alte state europene, în ţara noastră fiind în faza de testare. „Sistemul digital de raportare este deja utilizat, rata de raportare la SMURD depăşind 90%. La Ambulanţă mai avem zone în care nu se raportează complet, ci doar parţial, iar la unităţile de primiri urgenţe, iarăşi, sistemul se foloseşte parţial. Suntem încă în faza de testare şi încercăm ca, până la sfârşitul lunii februarie, să îl folosim ca sistem principal de raportare. Încercăm ca, de la 1 martie, să ajungem către oprirea utilizării hârtiei în sistem, vom scoate treptat hârtia şi vom folosi doar sistemul digital de raportare. Fişele pacienţilor nu vor mai fi completate pe hârtie. Nu suntem primii care facem acest lucru. Sunt foarte multe ţări în care nu se mai foloseşte hârtia nici pe ambulanţe, nici în UPU-uri, ci se utilizează doar raportări digitale. Sper ca acest sistem să intre în utilizare maximă din martie, sper să putem reuşi cel puţin pe o parte, dacă nu total să intrăm 100% pe sistemul digital”, a spus Arafat.

Raed Arafat a explicat că noul sistem va îmbunătăţi actul medical şi va permite realizarea de statistici şi obţinerea de date relevante. „Începem să analizăm medicaţia folosită de pacient, începem să le corelăm cu cazurile. Va fi şi problemă de implementare a unui management al calităţii, nu numai de statistică, ci şi de observare a numărului cazurilor, costurilor”, a mai spus Arafat.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.