Spectacole de referință pe scena TNB, în această toamnă
Numărul 25, 20-26 septembrie 2016 » Roza vânturilor
Publicul pasionat de teatru va avea ocazia să revadă, în această toamnă, comedia Dineu cu proști, a lui Francis Veber, în regia lui Ion Caramitru, care va deschide stagiunea 2016-2017 a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București. Cu o distribuție de prestigiu, din care fac parte Horațiu Mălăele și Medeea Marinescu, Dineu cu proști este unul dintre cele mai îndrăgite spectacole de publicul bucureștean și a avut prima reprezentație în ziua de 20 septembrie, în Sala Mare.
Alte spectacole de anvergură incluse în această stagiune a TNB sunt Furtuna, în regia lui Alexander Morfov, cu Ion Caramitru, Sinucigașul, cu Dan Puric, Micul infern, în regia lui Mircea Cornișteanu, Anonimul venețian, cu Ilinca Goia și Ioan Andrei Ionescu, comedia Idolul și Ion Anapoda, Tectonica sentimentelor, Visul unei nopți de vară.
Alături de spectacole deja intrate în atenția publicului, dintre care amintim premiera cu care s-a închis stagiunea 2015-2016, Medeea, mama mea, de Ivan Dobcev, noua stagiune îl readuce în atenția publicului pe regizorul georgian David Doiashvili, invitat la Naționalul bucureștean să monteze piesa shakespeariană Regele Lear, a cărei premieră este prevăzută pentru sfârșitul acestui an.
Toamna 2016 aduce la TNB creații de referință din dramaturgia clasică și contemporană, tineri actori și nume consacrate ale scenei românești, alături de evenimente conexe, precum expoziții, dintre care amintim o expoziție dedicată celebrului artist Andy Warhol, și conferințe.
Programul stagiunii 2016-2017 a Teatrului Național este disponibil pe site-ul TNB, www.tnb.ro. Biletele se găsesc la casa de bilete a teatrului, precum și online, pe Mystage.ro.




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”