Statele membre ale UE modifică reglementările privind drepturile muncitorilor din economia informală

Statele membre ale UE modifică reglementările privind drepturile muncitorilor din economia informală

Telex » Știri 13 iunie 2023  

Statele membre UE au modificat reglementările privind drepturile muncitorilor din așa numita economie informală (gig-economy), acordând celor care lucrează la firme ca Uber și Deliveroo beneficii, înaintea negocierilor cu Parlamentul European pe acest subiect, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Proiectul de reglementare anunțat de Comisia Europeană la finalul lui 2021 ar fi primul la nivel global și face parte din legislația menită să asigure condiții de egalitate între afacerile online și cele tradiționale.

În proiectul convenit la începutul acestei săptămâni, statele membre ale UE propun ca firmele să fie considerate angajatori dacă îndeplinesc trei din șapte criterii. Criteriile sunt: supervizarea performanței angajaților prin mijloace electronice, restricționarea capacității lor de a-și alege orele de lucru, restricționarea sarcinilor lor, măsuri de prevenire pentru ca angajații să nu lucreze pentru terți, stabilirea unei limite superioare a plății, stabilirea de reglementări privind înfățișarea sau comportamentul angajaților și restricționarea capacității angajaților de a folosi subcontractori sau înlocuitori.

Comisia Europeană a informat că reglementările se vor aplica celor aproximativ 4,1 milioane din cei 28 de milioane de angajați ai platformelor online din UE.

Parlamentul European, care a propus propriile modificări în februarie, vrea ca regulile să includă o listă de criterii pentru a stabili dacă un lucrător este un angajat. Astfel de criterii ar include plata fixă acordată lucrătorului, definirea orelor de lucru și perioada de muncă și supervizarea de către angajator.

Statele membre UE spun că lucrătorii trebuie să fie informați în legătură cu folosirea algoritmilor utilizați în procesele de luare a deciziilor la locul de muncă, când aceste decizii îi privesc, în timp ce europarlamentarii spun că deciziile importante nu ar trebui luate de sisteme automate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.